Ediția: Marți 8 Iulie 2025 Nr. 6915

Păncenii din locuinţele sociale vor avea căldură în urma demersurilor primarului Nica


Primarul Iulian Nica a anunțat, într-un comunicat de presă, că începând de vineri, 31 octombrie 2014, ansamblul de locuințe sociale din zona Aleea Independenței și blocurile ANL din orașul Panciu beneficiază de căldură furnizată în sistem centralizat. Iulian Nica precizează că furnizarea agentului termic s-a realizat după ce operatorul de distribuție a gazelor naturale și administrația locală au ajuns la un consens în ceea ce privește eșalonarea datoriilor înregistrate de locatari. „În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții operatorului de distribuție a gazelor naturale, am reușit să ajungem la o înțelegere privind reluarea furnizării gazelor naturale la ansamblul de locuințe sociale, care au acumulat datorii de 40.000 lei. În urma negocierilor purtate s-a stabilit ca datoriile să fie plătite eșalonat și, concomitent, apartamentele să primească agent termic. S-a mai stabilit ca, până la data de 15 decembrie 2014, aceste datorii să fie achitate în întregime de către locatari, pentru a se evita oprirea gazului și întreruperea furnizării călduriiîn apartamente”, a explicat primarul Iulian Nica. Tot din data de 31 octombrie 2014 a început și furnizarea agentului termic către toate instituțiile publice, respectiv Spitalul Orășenesc, Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza”, Liceul Teoretic „Ioan Slavici”, Grădinița nr. 1, Primăria și Casa de Cultură, iar în aceste zile vor primi căldură și apartamentele ce fac parte din ansamblul de locuințe sociale situate pe Aleea Nicolae Titulescu.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?