Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Accesul la legislaţia actualizată va fi gratuit din noiembrie, pe site-ul Ministerului Justiţiei


Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, anunță că accesul la legislația actualizată va fi gratuit, începând din luna noiembrie, pe un portal de pe site-ul Ministerului Justiției, în cadrul unui proiect de circa patru milioane de euro, finanțat de UE. Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat, miercuri, că românii vor avea, începând din luna noiembrie, acces gratuit la legislație pe un portal de pe site-ul ministerului pe care-l conduce. „Suntem printre puținele țări din Uniunea Europeană în care accesul la legislație se face contra cost. «Monitorul Oficial» va rămâne pentru cine vrea să aibă un print, o hârtie, și evident va trebui să plătescă, dar el va trebui să fie accesibil tuturor gratuit. E o formă de educare până la urmă, forma prin care noi încercăm să facem legea. (…) Nu putem să pretindem oamenilor să cunoască legea și noi să le cerem bani pentru acest lucru, mai ales într-o perioadă în care sunt schimbări dese ale legislației și atunci e nevoie ca oamenii să aibă cât mai facil accesul la norme”, a spus Robert Cazanciuc.
Acesta a adăugat că în cursul lunii noiembrie va fi făcut public portalul – „site în site-ul Ministerul Justiției” – unde românii care au cunoștințe minime de utilizare a calculatorului vor găsi gratuit întreaga legislație. „Este un proiect finanțat din fonduri UE, undeva în jur de patru milioane de euro întregul proiect. Practic, ministerul a achiziționat o bază de date constituită până în prezent și o să pună într-o formulă ușor de utilizat pentru cunoștințe minime de utilizare a calculatorului. Va fi un program extrem de simplu în care oamenii vor putea să caute în norme nu doar să vadă anumite lucruri evoluția lui în timp”, a afirmat ministrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?