Oricum am privi lucrurile, există în societatea românească de astăzi o nostalgie a comunismului care pare să aibă resurse inepuizabile. Un dor explicabil după un trecut mai calm, liniștitor și previzibil (comuniștii îți dădeau casă la bloc, butelie, loc de muncă). Aceasta, în mare parte, din cauza crizelor de tot felul care, astăzi, o țin langa și a capitalismului din aceasă parte a Europei căruia îi lipsește un suflet. Potrivit ideologiilor din economia occidentală, orice afacere de anvergură din vest care are ca scop doar obținerea de profituri în bani, este sortită eșecului. De regulă, latura umanitară a firmei (susținerea de programe sociale, burse de studiu, sume alocate pentru cercetare ș.a.m.d.) îi asigură acesteia viitorul în societate. Aceasta cu atât mai mult într-o perioadă în care forța de muncă este cea mai valoroasă și căutată resursă naturală a planetei.
Capitalismul românesc, contestat din multe puncte de vedere, nu a ajuns să se integreze în mod natural în societate. Nu s-a cristalizat o mentalitate fezabilă între salariați și patronat. Există o separație vizibilă între unii și alții. Ziarul britanic The Guardian, în ediția din 06.12.2013, ironiza cu cinism această chestiune cu bătaie lungă, cu o subtilă nuanță marxistă, ’’Nu veți mai putea cheltui când veți fi mort!’’’
Tot în această logică subtilă se instalează și programul TVR1 din ziua de 21.10.2013 când, în mijlocul săptămânii, la o oră de maximă audiență, a fost difuzat filmul lui Michael Moore, Capitalismul, o poveste de dragoste (SUA, 2009) în care regizorul, reclamând impactul corporațiilor asupra vieții de zi cu zi a americanilor, se întreabă, „Ce preț plătește America pentru dragostea sa față de capitalism?”
Există o replică în romanul scriitorului Ioan Dumitru Denciu, Creștinătate (Ed.Editgraph, Buzău, 2013), atribuită unui episcop, ce este omniprezentă astăzi în politică, așa cum a fost dintotdeauna în istorie, potrivit căreia imperiile „vor trebui să moară pentru ca viața din ele să trăiască.”(pag.26) Nu suntem departe, de fapt, de acest fel de gândire dacă luăm în calcul imperiile politice din zilele noastre (vezi familia ideologiei cutare sau cutare din Uniunea Europeană, de pildă).
Ca un exercițiu intim, gândiți-vă că sunteți undeva pe câmpuri în această perioadă a anului și că vă lăsați sedus de frivolitatea naturii vegetale, că sunteți liberi ca pasărea cerului și viața își găsește rostul în solstițiul ușor muzical al toamnei. Că parcurgeți avatarurile văii în fum, ori căutați fantoma unui cântec popular dintr-un sat din Moldova. Un coleg de serviciu, GA, referindu-se la vanitate și lăcomie, îmi spunea o vorbă pe care o știa de la mama lui, pământul nu-i al celor care-l au cu acte, mamă, ci al acelora care merg pe el, și-l străbat…
]
LILI GOIA
