Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Pensionarii sunt majoritari în Vrancea


Vrancea stă pe o balanță negativă a salariaților comparativ cu pensionarii, arată rapoartele instituțiilor care se ocupă de șomaj și pensionari în județ. Analizele prezentate în ședința de ieri a Colegiului Prefectural confirmă ceea ce se știe de ani de zile, că numărul de pensionari îl depășește pe cel al angajaților care lucrează în sectorul privat sau în instituțiile bugetare. În calcul nu sunt luate însă și persoanele care lucrează în agricultură și nu sunt înregistrate sau miile de vrânceni plecați la muncă în străinătate și care îi ajută financiar pe cei rămași acasă. „Vrancea stă pe o balanță negativă. Sper să facem față și, pe viitor, această situație să se îmbunătățească semnificativ”, a afirmat subprefectul Cristi Misăilă, arătând că este nevoie de locuri de muncă și de eforturi ale instituțiilor statului pentru angajarea persoanelor rămase fără slujbe.
    Cele mai mari cheltuieli sociale sunt la pensionari. Situația statistică realizată de Casa de Pensii arată că în județ sunt 74.057 pensionari. Majoritatea, respectiv 48.279, sunt persoane care au ieșit la pensie la limită de vârstă și îndeplinesc toate condițiile legale. Acestora li se adaugă beneficiarii de pensie anticipată parțială, pensii pentru invaliditate, beneficiarii pensiilor de urmași sau cei care primesc drepturi în baza unor legi speciale. Raportul arată o scădere a numărului de pensionari pe caz de boală, cu peste două mii de persoane în ultimii trei ani, „datorată rigurozității criteriilor de încadrare precum și atenției deosebite acordate de comisiile de expertiză medicală la aprecierea gradului de invaliditate”.
    În ceea ce privește șomerii, raportul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă arată că, la sfârșitul lunii septembrie, erau înregistrați 9.007 șomeri, din care 2012 primeau indemnizație. Rata șomajului era de 5,97%, mai mare decât media pe țară – 5,12%. Numărul mare de șomeri se datorează și neîndeplinirii de către AJOFM a tuturor indicatorilor, precum angajarea pe un loc de muncă a persoanelor care au peste 45 de ani și sunt șomeri sau unici susținători ai familiilor monoparentale. Comparativ cu numărul programat la începutul anului, 250 de persoane, au fost încadrate în muncă doar 89 de persoane. De asemenea, au fost angajați și puțini absolvenți ai instituțiilor de învățământ, respectiv 54 de absolvenți din care 37 de absolvenți ai învățământului secundar și 17 absolvenți de învățământ superior. „Prin măsura acordării de prime absolvenților de învățământ superior s-a reușit angajarea a 59 de absolvenți dintr-un număr de 100 absolvenți cuprinși în planul pe 2014”, se arată în raport. 

    65.268 de copii primesc alocații în Vrancea

    Cele mai multe alocații sociale acordate de stat în Vrancea au fost pentru copii. De la începutul anului au fost plătite peste 34,6 milioane lei, reprezentând alocații de stat pentru cei 65.268 copii din Vrancea. Tot de la bugetul de stat s-au plătit peste 11,7 milioane lei, reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului. Aceasta a fost acordată unui număr mediu de 1.634 beneficiari. Este o sumă mai mare și decât ajutorul social primit de cei 5.949 beneficiari înregistrați oficial la nivelul județului.
    Directorul executiv al Agenției de Prestații Sociale, Costel Dumbravă, a prezentat și problemele cu care se confruntă funcționarii instituției în activitatea curentă. În primul rând ar fi nevoie de suplimentarea numărului de angajați „având în vedere complexitatea procesului de prelucrare a datelor în programul informatic SAFIR și metodologiei de stabilire, verificare și punere în plată a dosarelor”. O altă problemă, care trebuie rezolvată cât mai rapid, este cea a spațiului pentru arhivarea documentelor ce stau la baza plății beneficiilor sociale. Una dintre soluții ar fi arhivarea electronică a documentelor. Subprefectul Cristi Misăilă a afirmat că este o propunere legislativă care va fi înaintată Executivului pentru ca măcar „documentele care nu sunt utilizate frecvent să fie scanate și arhivate electronic”.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?