Ediția:Luni 16 Iunie 2025 Nr. 6899

Zidar bătut măr din cauza unui glaf


Un bărbat de 55 de ani, din comuna Tătăranu, va fi judecat pentru vătămare corporală. Asta pentru că a lovit un bărbat în zona abdominală, iar în urma loviturii primite victimei i-a fost scoasă splina. În rechizitoriul procurorilor se arată că fapta a fost comisă pe 10 aprilie. Atunci, Iordache S. s-a luat la ceartă cu partea vătămată, care lucra ca zidar chiar la el acasă. Nemulțumirile au pornit de la modul în care zidarul făcea un glaf, la o fereastră. Inculpatul s-a enervat foarte tare, motiv pentru care a pus mâna pe o coadă de secure și l-a lovit pe muncitor în zona abdominală. 
Inițial, victima nu a avut nimic, dar la scurt timp a început să se simtă rău și a ajuns la spital. În urma investigațiilor medicale la care a fost suspus, a rezultat că avea o coastă ruptă și probleme la splină, care i-a fost scoasă. La audieri, bărbatul trimis în judecată a recunoscut comiterea faptei și a spus că nu s-a gândit că a dat atât de tare și nici că nu a vrut să-i facă rău.
    Trimis în judecată a fost și Marius Mirel T., din Focșani. În sarcina sa au fost reținute două infracțiuni de lovire. Faptele au fost comise la data de 23 martie, în jurul orei 2.30, într-un local din Focșani. Băut fiind, Marius Mirel T. i-a propus uneia dintre părțile vătămate să iasă afară pentru a se bate cu el, moment în care a lovit-o pe aceasta cu pumnul în față. În timpul altercației, o altă persoană a intervenit pentru a-i despărți, iar inculpatul a împins-o. Persoana respectivă  a căzut, suferind un traumatism la gamba stângă și multiple fracturi, leziuni ce au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale pentru refacere. La audieri, bătăușul a recunoscut comiterea faptei.
    Tot pentru lovire vor fi judecați și doi frați din comuna Cîrligele, respectivAlexandru și Costel C., primul de 32 de ani, celălalt de 24 de ani. Fapta pentru care au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani a fost comisă pe data de 2 aprilie, pe un drum sătesc din Cîrligele. Atunci, mai multe persoane s-au întâlnit pe stradă, între care și inculpații și au discutat despre remediarea unei defecțiuni la o mașină. Astfel, inculpații și alte două persoane au plecat pentru a cumpăra o piesă, iar pe drum au consumat alcool. La întoarcere au văzut partea vătămată pe stradă, s-au luat de aceasta și au început să o lovească cu pumnii, cu picioarele. Au lovit-o și cu un par peste corp și cap. După bătaie, victima, care a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale, a fost abandonată în stradă, fiind găsită de un martor, care a alertat autoritățile. La audieri, ei au recunoscut altercația, dar au susținut că nu au dat și cu parul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?