Ediția: Miercuri 18 Iunie 2025 Nr. 6901

Încasările bugetare, mai mari cu 7,36 miliarde lei


Veniturile bugetare colectate în primele nouă luni din 2014 au totalizat 135,988 miliarde lei, în creștere cu 7,36 miliarde lei (5,7%) comparativ cu perioada similară din 2013, a precizat ministrul Finanțelor Publice, Ioana-Maria Petrescu. Programul de încasări pentru primele trei trimestre din 2014 era de 135,381 miliarde lei, iar acest program a fost depășit cu 0,5%.
La bugetul de stat, pe primele nouă luni din 2014, încasările la impozitul pe profit au însumat 9,073 miliarde lei, în creștere cu 13% față de aceeași perioadă din 2013, la impozitul pe venit – 17,135 miliarde lei, în creștere cu 2,5%, la TVA – 37,975 miliarde lei, în creștere cu 0,8%, a precizat oficialul MFP. Încasările din TVA au fost cu 3,2% mai mari pentru operațiunile interne și cu 3% mai mari la importul de bunuri față de ianuarie-septembrie 2013. La accize, încasările la nouă luni au fost de 17,544 miliarde lei, în creștere de 11,2% față de 2013.
În luna septembrie, totalul încasărilor bugetare a fost de 15,491 miliarde lei, iar gradul de realizare față de program a fost de 104% (programul prevedea venituri de 14,988 miliarde lei). Față de septembrie 2013, veniturile colectate au fost mai mari cu 13,4%, respectiv cu 1,843 miliarde lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?