Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a semnat, ieri, contractul de finanțare la proiectul „Înființare baze salvamont S+P+E în comunele Nistorești și Păulești și reabilitare salvamont cabana Rucăr din comuna Soveja, județul Vrancea”. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 6,4 milioane de lei.
Prezentarea proiectului a fost făcută de directorul Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, Luminița Mihailov, care a ținut să felicite conducerea Consiliului Județean Vrancea pentru inițierea proiectului care va duce la dezvoltarea turistică a județului. „Vă mulțumesc pentru inițierea acestui proiect. Este un proiect util pentru vrânceni, este un proiect util pentru România și, de asemenea, sperăm că vom continua cu proiecte similare pe Programul POR-2014-2020 care va începe la 1 ianuarie 2015”, a precizat Luminița Mihailov. Președintele Marian Oprișan a declarat că este normal ca județul Vrancea să aibă Salvamont și că intenționează ca prin toate acțiunile administrației județene să încurajeze vrâncenii și nu numai să viziteze Munții Vrancei și să facă mișcare în aer liber. „Am vrut ca în Vrancea să avem Salvamont. Este normal ca în Vrancea să avem Salvamont pentru că vrem ca în perioada următoare să încurajăm foarte mult oamenii să facă turism montan, să folosească toată infrastructura pe care o vom construi, în ceea ce privește mișcarea în aer liber și mă refer aici la ciclism, mersul pe jos, în general mișcarea care este foarte sănătoasă”, a explicat Marian Oprișan.
Åžeful administrației județene a arătat că odată cu finalizarea lucrărilor la DN 2D Focșani – Tulnici – Lepșa – Ojdula – Târgu Secuiesc-Brașov, zona de referință turistică din Munții Vrancei va fi deschisă cu adevărat pentru turiști, care vor avea acces în zone de o frumusețe deosebită. „Am vrut ca prin aceste proiecte să dezvoltăm județul Vrancea, mai ales odată cu finalizarea DN 2D. Așa cum bine știți, suntem primul guvern, prima administrație care reușim prin intermediul acestui drum, mai sofisticat din punct de vedere tehnic decât Transfăgărășanul, să trecem Carpații după 1989. Indiferent ce ar spune cârcotașii, este o mare realizare acest drum și cu siguranță de principala axă care este acest drum se vor lega toate celelalte”, a spus președintele Consiliului Județean Vrancea.
Marian Oprișan a precizat că în zona Lepșa-Soveja ar fi fost construit și un domeniu schiabil, dar că nu a găsit înțelegere la guvernele pedeliste. „Îmi exprim încă o dată regretul că nu am putut găsi înțelegerea necesară la pedeliștii care au condus Ministerul Dezvoltării Regionale în ultimii ani, pentru a realiza domeniul schiabil și stațiunea de schi Lepșa – Soveja. Așa cum știm, zona Cheile Tișiței, Valea Putnei și toate celelalte locuri se pretează la turismul montan. Eu vă asigur că în exercițiul financiar 2014-2020 domeniul schiabil Lepșa – Soveja își va găsi rezolvarea”, a afirmat Marian Oprișan.
Președintele UNCJR a reamintit că tot pe vremea guvernelor PDL, județul Vrancea a pierdut sume imense de bani din cauza nepăsării guvernanților, arătând că pedeliștii au preferat să aloce bani pentru „telegondole care nu duc nicăieri”. „Vreau să vă aduceți amine că doamna Anca Boagiu, ministrul Integrării Europene la vremea respectivă, a ratat o imensă licitație internațională, adică nu a organizat-o în timp util și atunci județul Vrancea a pierdut aproximativ 16 milioane de euro. Ca să nu mai vorbesc de Nuțica (Elena Udrea-n.r.), cea care a investit doar în locuri în care telegondolele nu duc nicăieri, turiștii nu merg în aceste locuri și nu există un domeniu care să se preteze la turism”, a arătat Marian Oprișan.
Baze Salvamont la Nistorești, Păulești și Soveja
Proiectul Salvamont presupune: construirea unor baze salvamont în localitățile Nistorești, Păunești și reabilitarea și extinderea celui existent la Soveja; dotarea celor 3 baze salvamont cu mijloace și echipamente specifice asigurării condițiilor optime de salvare în aria montană; achiziționarea de echipamente necesare desfășurării activității de salvare montană; dotarea membrilor celor 3 formații de salvamont (salvatori montani voluntari) cu echipamente profesionale specifice desfășurării activității de salvare montană; dotarea cu aparatură de comunicare la nivelul fiecărei formații de salvamont. Finanțarea va fi asigurată de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Regional. Conform datelor existente în proiect, baza salvamont din comuna Nistorești va deservi în principal activitățile de salvamont pentru traseele turistice din afara parcului național Putna, pe valea Zăbalei și valea Nărujei. Baza salvamont din comuna Păulești va oferi serviciile de salvamont în principal în perimetrul Parcului național Putna, unde se află majoritatea traseelor turistice, trasee ce atrag un număr mare de turiști. Baza salvamont din Soveja va fi adusă la standardele necesare desfășurării activităților de salvamont și va deservi stațiunile Lepșa și Soveja, stațiuni ce atrag un număr crescut de turiști în toate anotimpurile, dar și tabăra Gălăciuc, tabără care în lunile mai-septembrie găzduiește câteva sute de elevi. Odată implementat acest proiect vor fi create 18 locuri de muncă noi.
Salvamont Vrancea a fost înființat în luna martie 2010, la inițiativa președintelui Consiliului Județean Vrancea Marian Oprișan. Este pentru prima dată în istoria județului când vrâncenii pot beneficia de serviciile unor salvamontiști.