Ediția: Luni 9 Iunie 2025 Nr. 6894

Marian Oprişan cere Fiscului să oprească executarea silită la ENET


Președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan a solicitat Agenției Naționale de Administrare Fiscală să reevalueze executarea silită a producătorului de energie termică, ENET Focșani. Într-un memoriu transmis către președintele ANAF, Gelu Diaconu, se arată că vânzarea la licitație a bunurilor ENET ar duce la încetarea funcționării acestei companii care asigură energie termică pentru mai mult de jumătate din apartamentele din municipiu dar și pentru 46.000 de persoane din școli, grădinițe și azilul de bătrâni. Șeful administrației județene arată că ENET este în proces de modernizare cu fonduri europene printr-un proiect de peste 37 milioane euro inițiat de Primăria Focșani. Proiectul are ca obiectiv reducerea pierderilor și
îmbunătățirea serviciilor asigurate cetățenilor, iar acest lucru s-a văzut în acest an. În primul semestru au fost reduse pierderile cumulate din transport și distribuție, s-a înregistrat profit la activitatea de transport, iar datoriile către ANAF s-au redus cu aproape patru milioane de lei.

    Președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan a solicitat Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) să oprească executarea silită a producătorului de energie termică, ENET Focșani. Șeful administrației județene a transmis un memoriu către președintele ANAF, Gelu Diaconu în care arată situația complexă cu care se confruntă ENET. Producătorul de energie termică din Focșani are capital 100% public și asigură căldură și apă caldă pentru un număr de 15.326 apartamente din municipiu, mai mult de jumătate din totalul apartamentelor, precum și pentru 46.000 de persoane din școli, grădinițe și azilul de bătrâni.     Situația actuală a ENET este delicată din cauza datoriilor acumulate în timp către furnizorii de gaze și bugetul de stat după ce producătorul a fost obligat ani de zile să vândă energie termică către populație la un preț mai mic decât cel de producție, ceea ce a dus la pierderi semnificative. Acest preț era stabilit tocmai de către instituțiile statului, respectiv ANRE și ANRSC. „Acest preț s-a situat întotdeauna sub nivelul costului efectiv de generare, din cauza vechimii și a gradului de uzură a instalațiilor exploatate, diferența conducând la pierderi semnificative pentru agentul economic”, se arată în memoriu. Aceasta a dus la acumularea de datorii foarte mari atât către furnizorul de gaze, cât și către ANAF. Ulterior, finanțiștii au început executarea silită și vânzarea de bunuri din patrimoniul ENET. Decizia finanțiștilor a fost contestată la Judecătoria Focșani, obținându-se suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
    Președintele Marian Oprișan arată că trebuie analizată oportunitatea deciziei de executare silită deoarece bunurile mobile scoase la vânzare formează sistemul de alimentare centralizată cu energie termică al municipiului Focșani, care „reprezintă un ansamblu tehnologic și funcțional unitar, constând din construcții, instalații, echipamente, dotări specifice și mijloace de măsurare destinate producerii, transportului și furnizării energiei termice pe teritoriul municipiului Focșani”. „Vânzarea unor porțiuni din acest sistem unitar va determina încetarea funcționării și imposibilitatea îndeplinirii obiectului de activitate al SC ENET SA, în speță încetarea furnizării agentului termic pentru populația municipiului”, se arată în memoriu. Totodată, acesta precizează că „nu a fost solicitată exercitarea dreptului legal de preemțiune de către Consiliului local al municipiului Focșani pentru valorificarea bunurilor, având în vedere calitatea de unic acționar al acestuia și prevederile art. 26, al. (2) din Legea 51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare„.

    Investițiile cu fonduri europene au readus ENET pe profit

    Șeful administrației județene a explicat că situația de la ENET s-a îmbunătățit în ultimii ani prin implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene. Astfel, pentru a reduce pierderile din sistem, Primăria Focșani a implementat proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Focșani pentru perioada 2009-2028, în scopul conformării la legislația de mediu și creșterea eficienței energetice”, finanțat prin POS Mediu. Proiectul presupune atât înlocuirea tehnologiei învechite de generare cât și a sistemului de distribuție a agentului termic în municipiul Focșani. Obiectivele proiectului erau de reducere a prețului de furnizare, până la încadrarea în nivelul costului real de generare, cât și de îmbunătățire a randamentului la furnizare, prin reducerea semnificativă a pierderilor. Totodată, proiectul corespunde și cerințelor noii legi privind eficiența energetică, Legea 121 din 2014. Valoarea totală a investiției depășește 37,3 milioane euro având ca sursă de finanțare 50% Fondul de Coeziune (Grant european prin POS Mediu), 45% contribuția bugetului de stat și 5% contribuția bugetului local.

      Rezultatele se văd

    Efectele s-au văzut în primele luni din acest an, iar cei de la ENET arată că rezultatele economice s-au îmbunătățit considerabil. Astfel, cantitatea de energie termică facturată a crescut cu 15%, ceea ce a deteminat creșterea cifrei de afaceri și a veniturilor din exploatare. Au fost reduse pierderile cumulate din transport și distribuție cu circa 21%, de la 39.989 Mwh în semestrul I 2013, la 31.650 Mwh în semestrul I 2014. Datele economice arată că pierderea totală înregistrată a scăzut cu 37%, iar activitatea de transport a înregistrat un profit de 2,2%, rezultat de diferența dintre prețul aprobat (57,06 lei/gcal) și costul înregistrat (55,8 lei/gcal.).     Serviciile mai bune au avut ca rezultat și reducerea numărului de debranșări din sistem, de la 1000 beneficiari debranșați în 2013 la 500 beneficiari debranșați în 2014. Un alt aspect important este reducerea datoriilor față de ANAF, de la 11.106.607 lei în data de 13.08.2013 la 7.643.833 lei în data de 13.08.2014. Acești indicatori arată că declinul ENET a fost stopat, „iar în condițiile unei funcționări la parametri normali, societatea va înregistra rezultate care să-i permită achitarea eșalonată a tuturor datoriilor”.
    Soluția identificată pentru rezolvarea problemei datoriilor totale către stat este de acceptare de către ANAF a ofertei de concordat preventiv formulată de ENET. Este o procedură prevăzută de Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență care „va asigura crearea condițiilor recuperării creanțelor înregistrate, precum și redresarea completă a SC ENET SA, în conformitate cu planurile deja elaborate, precum și cu obiectivele asumate în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Focșani pentru perioada 2009-2028, în scopul conformării la legislația de mediu și creșterea eficienței energetice””.

11 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?