Ediția: Sâmbătă 8 februarie 2025 Nr. 6810
Ediția: Sâmbătă 8 februarie 2025 Nr. 6810

ALERTĂ! Boala limbii albastre S-A EXTINS în nouă localităţi vrâncene


15 focare ale bolii limbii albastre au fost confirmate de veterinari în ferme de animale din nouă localități vrâncene. Laboratorul Național de Referință de la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) din București a confirmat sâmbătă prezența virusului bolii limbii albastre la animale din localitățile Dumitrești, Vintileasca, Gugești (Voloșcani), Vidra, Nistorești, Fitionești, Homocea, Măicănești (Stupina). Acestora li se adaugă Năruja, prima localitate din Vrancea unde a fost confirmat un focar al bolii limbii albastre. Cele mai mari probleme le au crescătorii de oi din Vidra și Nistorești unde boala a fost confirmată la zeci de ovine din două stâne cu peste 440 de animale. Însă numărul de focare ar putea fi mai mare pentru că specialiștii de la București s-au pronunțat doar asupra probelor trimise de veterinarii vrânceni până pe 29 august, nu și asupra celor trimise după această dată.
    Directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Necula Botezatu, a arătat că au fost dispuse toate măsurile aprobate prin planul de măsuri pentru eradicarea bolii limbii albastre aplicat la nivelul județului care a fost aprobat în ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor din Vrancea. A fost informat fiecare primar din localitățile unde au fost confirmate focare ale bolii, veterinarii discută cu cetățenii unde au fost găsite animalele bolnave, cărora li se prezintă măsurile care trebuie aplicate și pe care trebuie să le respecte dacă vor să primească despăgubiri în cazul în care animale vor muri. „Principalele măsuri dispuse pentru protejarea efectivelor de animale se referă la realizarea anchetelor epidemiologice, izolarea animalelor bolnave, efectuarea acțiunilor de dezinsecție. Sunt supravegheate efectivele de animale, iar acolo unde avem simptome prelevăm probe pe care le transmitem la laborator”, a afirmat directorul Necula Botezatu, care a precizat că DSVSA este practic în stare de permanență din cauza acestei boli.
    Veterinarii reamintesc că această boală nu se transmite la om, prin contactul direct cu animalul bolnav. De asemenea, nici laptele sau carnea provenite de la animalele bolnave nu constituie un pericol pentru sănătatea omului. Prevenirea bolii se face prin dezinsecții periodice, pentru a distruge insectele hematofage care transmit boala. De asemenea, veterinarii îi sfătuiesc pe crescătorii de animale să nu le scoată la păscut pe islazurile comunale și să le țină în special în grajdurile curățate și unde a fost efectuată dezinsecția. În plus, a fost interzisă organizarea de târguri unde să poată fi vândute animale din speciile receptive, respectiv bovine, ovine și caprine.
Pierderile economice sunt cauzate de costurile aferente eradicării bolii, incluzând: despăgubirea pentru animalele ucise, cheltuielile legate de activitățile de eradicare a bolii (personal, materiale, echipamente etc.), cheltuieli pentru ecarisarea teritoriului și activitățile de dezinsecție și dezinfecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?