Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617

Cursuri gratuite de școală postliceală, la liceele tehnice


Câteva dintre liceele cu profil tehnic din județ organizează înscrieri la cursuri pentru școală postliceală. Cursurile sunt gratuite, cu o durată între 1 an și jumătate și doi ani, în diferite domenii de calificare. Astfel, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani organizează înscrieri pentru anul I postliceală, domeniul tehnician controlul calității produselor agro-alimentare, cursuri de zi, cu durată de un an și jumătate. La Colegiul Auto „Traian Vuia” se fac înscrieri pentru o clasă de școală postliceală în domeniul de calificare tehnician transporturi auto intern și extern, cu durata de un an și jumătate.
Și la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Focșani se fac înscrieri pentru o clasă de școală postliceală, în domeniul construcții, profilul tehnician devize și măsurători în construcții. La Grupul Școlar „Simion Mehedinți” din Vidra se organizează înscrieri pentru anul I, școală postliceală, profilul tehnician exploatări forestiere, iar Liceul Tehnologic „Al.I. Cuza” Panciu organizează cursuri postliceale în domeniul alimentație publică, specializare tehnician nutriționist.
Cursuri de școală postliceală se organizează și la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” din Focșani, în domeniul de calificare optician.
Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Focșani organizează înscrieri pentru anul I școală postliceală, domeniul industrie textilă și pielărie, specializare creator – proiectant îmbrăcăminte, cu durata de școlarizare de doi ani. Pentru această specializare sunt disponibile 28 de locuri, fără taxă. 
Pe lângă cursurile postliceale, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” se mai fac înscrieri și pentru clasa a IX-a seral, profil tehnician în industria textilă, unde sunt disponibile 20 de locuri, pentru clasa a IX-a curs de zi, profil tehnic, domeniul industrie și pielărie, calificarea tehnician designer vestimentar și pentru clasa a IX-a, curs de zi, profil servicii, domeniul turism și alimentație.
Pentru înscrierea în anul I de școală postliceală este necesară diploma sau adeverința de absolvire a liceului. Diploma de bacalaureat nu este obligatorie.
Pentru dosarul de înscriere vă sunt necesare următoarele acte: certificat de naștere, carte de identitate, certificatul de căsătorie (acolo unde este cazul), toate acestea în copii xerox, foaia matricolă de la ultima școală absolvită, în original și copie, și o copie după actul de studii de la ultima unitate de învățământ absolvită, respectiv adeverința de absolvire a liceului sau diploma de bac. 
Înscrierile se fac până la data de 12 septembrie, iar informații suplimentare se pot obține de la secretariatele unităților școlare menționate mai sus. Nu se percepe taxă de înscriere și, de asemenea, nu există taxă de școlarizare, cursurile fiind gratuite. Cursurile la școlile postliceale tehnice sunt organizate în fiecare zi, de luni până vineri, și se țin după amiaza.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?