Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Posturi libere în școlile vrâncene


Aproximativ 300 de posturi, atât catedre întregi cât și incomplete, au rămas neocupate după încheierea celor două etape de repartizare pe posturi organizate de Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. Cele mai multe posturi libere au rămas în localitățile din zona rurală, în sate greu accesibile. Prin noroi sau nămeți, profesorii merg și câțiva kilometri pe jos. Pe lista localităților cu posturi neocupate se află Vizantea Răzășească, Andreiașu de Jos, Nereju, Voetin, Bogza, cu locuri libere la educație fizică, educație tehnologică, limba engleză; Dealu Cucului, Mahriu, Petreanu (comuna Poiana Cristei), Răiuți, Ursoaia (comuna Reghiu) unde lipsesc învățătorii, Lepșa, Spinești, Vintileasca, Slobozia Bradului, unde sunt căutați profesori de limba rromani.
Pentru ocuparea catedrelor libere în acest moment, va mai fi organizată o etapă de repartizare, la sfârșitul lunii august. Conform oficialilor Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, pe aceste posturi vor fi repartizați dascălii care au obținut în anii 2012 sau 2013 cel puțin nota 5 la un concurs de Titularizare. De asemenea, tot în această etapă vor putea fi repartizați și profesori care au altă specializare pe diploma de licență decât postul solicitat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?