Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Evazionişti, până aici v-a fost! Vrâncenii sesizează autorităţile


Sesizările de evaziune fiscală făcute de vrânceni ajung la inspectorii Direcției Antifraudă Fiscală deoarece Administrația Județeană a Finanțelor Publice nu mai poate desfășura controale operative și inopinate. În primul semestru din acest an au fost înregistrate 105 petiții din partea vrâncenilor, care au semnalat posibile cauze de evaziune fiscală, au solicitat precizări legislative sau au cerut clarificări ale unor situații fiscale. Reprezentanții AJFP Vrancea au arătat că în această perioadă nu mai puțin de 19 petiții au fost redirecționate către alte instituții, majoritatea către Direcția Antifraudă Fiscală. 
 În schimb, la nivelul instituției au fost efectiv soluționate 97 de petiții, din care 46 au primit un răspuns favorabil, 8 au fost trimise unor unități subordonate, 41 au fost soluționate nefavorabil, iar două au rămas în curs de soluționare.  „Dreptul la petiționare al cetățenilor, prin care aceștia se pot adresa autorităților și instituțiilor publice cu petiții, cereri, reclamații, sesizări sau propuneri, în nume propriu sau în numele unei organizații legal constituite, se înscrie între drepturile prevăzute de Constituția României. Reamintim cetățenilor că petițiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiționarului nu se iau în considerare și se clasează în conformitate cu prevederile OG 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. Activitatea de audiențe se circumscrie domeniului petiționării.  Conform notelor de audiență întocmite în semestrul I 2014, s-au prezentat în timpul orelor de audiență ale șefului de administrație, 5 persoane, una în calitate de reprezentant legal al unei societăți și 4 în calitate de persoane fizice. Răspunsurile la problemele ridicate au fost furnizate pe loc sau petenții au fost îndrumați să formuleze în scris peții, acolo unde s-a considerat că problemele semnalate necesită o cercetare mai amănunțită”, precizează reprezentanții AJFP. 
 Conducerea Fiscului vrâncean primește în audiență pe bază de cerere scrisă. Conform programului stabilit de AJFP, în fiecare luni, între orele 10-12, primește în audiență șeful de administrație Marian Lungu. Marți, în același interval orar, este ziua de audiențe a șefului administrație adjunct activitate inspecție fiscală la contribuabili mijlocii, Ciprian Iamandi. Tot marți, între orele 14-15, este perioada în care primește în audiență șeful de administrație adjunct colectare Ioan Chicoș. De asemenea, miercuri, în perioada 10-12, primește în audiență șeful administrație adjunct activitatea de inspecție fiscală Constantin Grigorică. Joi, perioada 10-15,30, primește în audiență trezorierul șef Constanța Marina iar vineri, între orele 9-10, primește în audiență șeful de administrație adjunct colectare contribuabili mijlocii Gabriel Neculau.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?