Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

VIDEO şi GALERIE FOTO: Focşani, capitala muzicii corale pentru trei zile


Focșaniul a fost capitala muzicii corale românești în ultimele trei zile, când unsprezece coruri din România și Grecia au participat la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Coral Internațional Pastorala. Ediția din acest an a început vineri seara când a avut loc Serata Muzicală „Refrene corale”, susținută în Piațeta Teatrului Municipal. 
 Deschiderea oficială a festivalului a avut loc sâmbătă, într-un cadru festiv, la sala de ședințe a Consiliului Local, devenită neîncăpătoare pentru sutele de interpreți care au venit la Focșani. A urmat o paradă a costumelor, iar corurile au cântat Hora Unirii la monumentul din Piața Unirii. A fost un moment special, încântător pentru focșăneni deoarece o asemenea reuniune corală are loc o singură dată pe an. „Dacă toată lumea ar cânta în cor nu ar mai fi războaie pentru că atunci când cânți în cor ești obligat să respiri alături de cineva, să gândești la fel, să exprimi aceleași sentimente frumoase, să ai o trăire comună, să ai un sentiment de apropiere de divinitate”, a spus dirijorul corului Astra, profesor doctor Ioan Oarcea în cuvântul adresat interpreților. 
 O personalitate a muzicii românești, dirijorul corului Astra l-a felicitat pe directorul Festivalului Pastorala, Dumitru Săndulachi atât pentru activitatea corală cât și pentru efortul depus pentru realizarea acestui festival la Focșani. Festivalul Coral Internațional poartă denumirea Corului Pastorala ca o recunoștință și ca o recunoaștere a valorii corului focșănean, care s-a impus ca o formație reprezentativă a României, mesager al artei corale românești peste hotare. Festivalul de la Focșani se desfășoară sub egida Asociației Naționale Corale din România, unde Pastorala este membru fondator. Directorul Festivalului spune că din 2000 până în prezent, au participat la acest festival peste 3000 de interpreți. „Fără ascultătorii noștri nu am putea să rezistăm. Mă uit în ochii dumneavoastră și citesc dragostea pentru cântul coral, sinceritatea și plăcerea de a face un lucru frumos și de a transmite emoția publicului spectator, a celor care ne încurajează întotdeauna cu aplauze și cu prezența în sală”, a spus Dumitru Săndulachi, directorul Festivalului. 
       Concert maraton la Teatrul Municipal
 La ediția din acest an au participat 11 formații corale, din România și Grecia. Alături de Pastorala, care a deschis ediția din acest an a festivalului, au fost prezente pe scena focșăneană formațiile corale „Învierea” din Timiș, „Solemnis”, din Satu Mare, corurile „Amonia”, „Camerata” și „Trison” din Brăila, Ansamblul „Valurile Dunării”, tot din Braila, Corala Mixtă Ortodoxă „Neagu Ionescu” din Buzău, Cvintetul „ANATOLY” Brașov și corul „Astra” tot din Brașov. Invitatul din Grecia a fost corul „Horodia I Ekfrasi Dimu Psahnon”. 
 Iubitorii muzicii corale au apreciat îndeosebi prezența la Focșani a Corului de Cameră Astra din Brașov. A fost un concert maraton, de circa cinci ore. „Este un spectacol cu câteva formații corale extraordinare. Corul Astra nu cred că a fost în ultimii 20 de ani la Focșani. Va dura mai mult dar sunt pregătit, mi-am adus și mâncare”, ne-a spus unul dintre focșănenii care au venit la concertul organizat sâmbătă la Teatrul Municipal. Un moment special a fost înmânarea unei diplome de excelență profesorului Paraschiva Moise, dirijorul Coralei Camerata din Brăila, cea care conduce formația încă de la înființare.
 Membrii celor 11 coruri au susținut, tot sâmbătă, la Mausoleul din cartierul Sud al municipiului Focșani, un program de muzică patriotică. „În fiecare ediție am avut grijă, în calitate de organizator al acestui Festival, să îmbinăm tradiția cu prezentul, cu modernul și am mers pe cântecul tradițional patriotic pe care l-am adus ca pe un omagiu eroilor neamului nostru”, a explicat profesorul Săndulachi. 
 Ieri, programul a continuat cu concerte și cântări liturgice în Protopopiatul Focsani. La Biserica Donie a avut loc un concert susținut de Corul „Învierea” din Timiș, iar la Biserica Sf. Ioan din Piața Unirii a susținut un recital Corul „Solemnis”, din Satu Mare. De asemenea, la Biserica Sf. Nicolae Nou, credincioșii au ascultat un dialog coral între „Pastorala” și corul „Horodia I Ekfrasi Dimu Psahnon” din Grecia. 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?