Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: După 42 de ani, profesorul Gheorghe Novac a închis cartea de matematică


Profesorul de matematică Gheorghe Novac, de la Liceul Teoretic „Grigore Gheba” Dumitrești, a ieșit la pensie după o carieră didactică de excepție. Fiu al comunei Dumitrești, profesorul Novac a îmbrățișat cariera de dascăl în urmă cu 42 de ani, deși în primă fază a cochetat cu silvicultura. El este căsătorit cu Aglaia Novac, de profesie educatoare, care a ieșit la pensie anul trecut. Au doi copii, Cristina și Dragoș. Fiica profesorului, Cristina Nedelcu, este profesor psihopedagog la Åžcoala nr. 1 din Focșani, iar fiul, deși a urmat facultatea de tehnologie-informatică, a ales să lucreze în domeniul privat. 
Când era de-o șchioapă, George, așa cum îl știe toată lumea în Dumitrești, nu a mers la grădiniță, dar atunci când s-a căsătorit cu Aglaia a venit grădinița la el în casă. „Eu nu m-am dus la grădiniță, a venit grădinița la mine și în noiembrie fac 40 de ani de când doamna educatoare mă tot educă. Cred că a reușit pe ici pe coalea, dar mai are de lucru cu mine, mai am speranțe vreo 30-40 de ani de aici încolo. O așteptam și pe doamna Panait, doamna mea învățătoare, dar nu a ajuns. În schimb, mă bucur că o persoană foarte respectată de mine și de întreaga comunitate, domnul Giurcă. Fostul meu profesor de română, fostul nostru director, este alături de mine. Datorită dumnealui, la Dumitrești a luat ființă liceul, acum 51 de ani”, a spus profesorul de matematică. 
Evenimentul de ieșire la pensie a fost unul special și a fost serbat la Dumitrești, alături de foștii colegi de cancelarie, de prieteni și rude, la o masă plină de bucate, dar și un pahar cu șpriț. Luptător din fire, Gheorghe Novac a trecut peste toate obstacolele vieții și a reușit să ajungă profesor de matematică. A devenit titular, în primul an după terminarea facultății, în comuna Ciorăști. Nu i-a plăcut prea mult localitatea și, după un an, s-a mutat „acasă”, în satul Motnău. „Copilăria mi-am petrecut-o la Dumitrești, anii de școală primară și gimnazială la Poenița, chiar dacă făceam o navetă destul de lungă. Liceul la Dumitrești, iar după terminarea liceului am încercat datorită unui cetățean din comună, Năstăsache Roșca, din Giurcari, și am dat la silvicultură. Acel om îmi zicea să nu mă complic să lucrez cu copii, că sunt mici, sunt neascultători, trebuie să dau neaparat la silvicultură. Am dat, însă am avut un eșec. Am luat 10 la matematică și trei la botanică. După aceea am dat la matematică, am fost în primul an de învățământ la Ciorăști, o localitate de câmp. Nu mi-a plăcut deloc și am venit ca profesor la Motnău”, a spus George Novac. 
       Dacă ar avea 18 ani, tot profesor de matematică s-ar face 
Modest, domnul profesor spune că dacă ieri ar fi terminat aceeași școală, de mâine s-ar încumeta din nou să fie domnul de matematică. „Am 42 de ani de catedră, de predare a matematicii, din care 41 am făcut-o numai și numai în comuna Dumitrești. Mi-au fost dragi copiii și ca dovadă i-am invitat și pe cei trei nepoți ai mei la acest eveniment festiv, cu care mă mândresc. Am îndrăgit atât de mult copiii că atunci când au auzit că vreau să ies la pesnie mi-au dedicat o poezie extraodinară «Spune Nu pensionare, spune Da zile școlare». Este o dedicație a unor copii de la clasa a șaptea. Mă bucur nespus că sunteți alături de mine”, a încheiat George Novac. 

25 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?