Autospeciala pe șenile din dotarea Detașamentului de Pompieri Focșani, destinată deplasării în zone greu accesibile, va fi expusă duminică în Grădina Publică din municipiu. Cei care doresc să afle mai multe detalii despre autospecialele folosite de pompieri în misiuni, vor putea vedea accesoriile specifice ale ambulanței SMURD și ale autospecialei de lucru cu apă și spumă.
În cadrul acțiunii denumite „Pompier Pentru o zi”, se dorește familiarizarea celor mici și mari cu specificul ISU, fiind prezentate misiunile specifice și tehnica utilizată pe înțelesul tuturor, inclusiv al copiilor. „De asemenea, vă așteptăm cu informații folositoare și interesante despre misiunile pompierilor, riscurile pe care le implică această meserie în domeniul situațiilor de urgență, dar și despre cum fiecare dintre noi poate interveni și limita pagubele produse în astfel de situații”, transmit reprezentanții ISU.
Astfel, cei care doresc să vadă și să testeze accesoriile autospecialelor sunt așteptați în intervalul orar 10.00-13.00 la intrarea de lângă locul de joacă din Grădina Publică – municipiul Focșani. Autospeciala de lucru cu apă și spumă este cea mai des întâlnită autospecială din dotarea pompierilor și este folosită la intervențiile pentru stingerea incendiilor, precum și la acțiuni de deblocare și salvare.