Ediția:Luni 16 Iunie 2025 Nr. 6899

Datorie gigant a fotbalului românesc la bugetul de stat


Pe 3 mai, data la care procesul de licențiere a luat sfârșit, Viorel Duru, directorul Departamentului de licențiere din cadrul FRF, atrăgea atenția asupra situației financiare în care se află mai multe cluburi din Liga I: „Sunt în stare de insolvență aproape toate, doar că acest lucru nu este încă oficial. Situația s-a depreciat considerabil în ultimii ani”. 
Cel mai elocvent exemplu este cel al lui FC Vaslui. Formația care anii trecuți oferea poate cele mai mari salarii din Liga I nu a primit dreptul de a evolua în următorul sezon al primului eșalon și se pregătește să declare stare de insolvență. Tocmai din cauza problemelor financiare foarte grave, mai mulți conducători din Liga I au cerut la începutul lunii aprilie ca Federația să renunțe la procesul de licențiere, considerat a fi prea dur pentru realitatea fotbalului din România. 
La 31 martie 2014, întreg sportul din România avea „obligații bugetare datorate și neachitate” în valoare totală de aproximativ 145,6 milioane de euro. Cea mai mare parte din această sumă revine, așa cum era și de așteptat, cluburilor și asociațiilor de fotbal: 133,8 milioane de euro, echivalentul a 91,8% din total. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?