Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Spitalul Județean de Urgență Focșani este ÎN DOLIU


Spitalul Județean de Urgență Focșani este în doliu. Asistenta medicală Didina Năstase, care urma să împlinească 50 de ani, a murit din cauza boli necruțătoare. Ea a lucrat ca asistent medical în cadrul Unității de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență. Ea a decedat joi, acasă. 
Colegii, dar și cunoscuții asistentei medicale au numai cuvinte de laudă la adresa acesteia. „A fost o femeie deosebită, cu un suflet blând. Rar mai întâlnești astfel de oameni. Mă doare sufletul de o asemenea pierdere”, ne-a declarat o asistentă medicală din cadrul Spitalului Județean. „A fost un om deosebit din toate punctele de vedere, și uman, și profesional. Aveau o familie superbă, pe care o admiram. Îmi pare foarte rău. A fost un suflet tare bun. Dumnezeu să o odihnească în pace”, ne-a spus medicul Dănuț Ceamburu, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea. 
Didina Năstase avea două fiice, iar soțul său lucrează că ambulanțier în cadrul SAJ Vrancea. Trupul neînsuflețit este depus la Biserica Sf. Mina, iar înmormântarea va avea loc astăzi.
Monitorul de Vrancea transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate. 
Dumnezeu să o odihnească în pace!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?