Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Echipe mixte ale MS şi CNAS încep luni controalele în spitale


Echipe formate din reprezentanți ai Ministerului Sănătății (MS) și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) vor începe, luni, controalele în spitale din toată țara, pentru a verifica „respectarea clauzelor contractuale”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. Controalele, demarate la câteva zile după declanșarea scandalului privind decontările ilegale de operații la Spitalul de Arși, vor fi făcute în baza unui ordin comun al MS și CNAS. „Am semnat ordinul comun cu președintele Casei Național de Asigurări de Sănătate. De luni, vor începe controalele în spitale. Sunt echipe mixte de la direcțiile de control al MS și CNAS. Sigur că vor exista câteva criterii după care vor fi efectuate aceste controale, baza fiind respectarea clauzelor contractuale”, a precizat ministrul Sănătății. La rândul său, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Gheorghe Radu Å¢ibichi, a declarat că în prima etapă vor fi controlate 77 de spitale, în special secțiile chirurgicale ale acestora. 
Direcția generală de monitorizare, control și antifraudă din CNAS, care și-a început activitatea în decembrie 2013, a făcut, în primul trimestru din 2014, controale la 1.700 furnizori de servicii -spitale, farmacii, medici de familie -, în urma acestor acțiuni fiind recuperați 3,5 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?