Asistenții personali din Focșani aproape că au umplut, ieri, sala de ședințe a primăriei, demonstrând că totuși, față de alte localități din județ, unde însoțitorii persoanelor cu handicap grav au fost trecuți în șomaj, în urbea noastră ei încă există. Totuși, chiar dacă au răspuns în număr atât de mare convocării Serviciului Public Local de Asistență Socială (SPLAS) Focșani la instruirea obligatorie prevăzută de lege să se facă o dată la doi ani, ei nu au avut de pus nici întrebări și nici de exprimat nemulțumiri. Și asta cu toate că la instruire au fost prezenți nu doar șeful SPLAS, Mihai Ciobotaru, împreună cu aproape tot personalul instituției, ci și Iulian Bulat, directorul Direcției pentru Persoanele Adulte cu Handicap Vrancea, secretarul Primăriei Focșani, precum și consilierul local Ionuț Mersoiu.
Fără îndoială, nici dacă vreți să faceți un exercițiu de imaginație, punându-vă în situația unei persoane care trebuie să îngrijească 24 de ore din 24, ani și zeci de ani, un om drag care, de exemplu, nu poate merge, nu poate vorbi, are afecțiuni psihice, este imobilizat, este orb, este surd sau are cine știe ce alte dizabilități grave, nu veți înțelege de cât sacrificiu personal este nevoie. Nici dacă veți sta o zi alături de un astfel de îngrijitor nu veți putea desluși dimensiunea dăruirii de care sunt capabili aceștia, cu câte lipsuri și nevoi se confruntă și cât de cumplit de complicat este să se strecoare prin hățișul birocratic, să depășească piedicile puse de sistemul medical și de societate în general, pentru a veghea și a asigura traiul la limita decenței oamenilor cu handicap grav pe care îi îngrijiesc.
Aceștia sunt asistenții personali, oameni pe care i-am admirat și despre care am crezut întotdeauna că merită tot respectul nostru, al celor dăruiți de soartă cu mai mult noroc, al celor care avem alte joburi, alte meserii și membri ai familiilor sănătoși. Iar în județul nostru, numărul celor ce ar merita drepturile de angajați ai primăriilor ca asistenți personali, dar cărora acestea le-au fost amputate din lipsă de fonduri, cu toate că ei își îngrijesc mai departe bolnavii, este mult mai mare decât cel existent în scripte. În Focșani însă, aceștia există. Nu au fost trecuți în șomaj, ca să scape primăria de dările la stat, așa cum s-a întâmplat prin alte comune. Iar ieri, au venit în număr mare la instruirea la care trebuie să participe o dată la doi ani, făcută de specialiștii SPLAS.
Ieri, în sala de ședințe a Primăriei Focșani, am avut ocazia să-i întâlnesc. Am putut să-i văd dincolo de cifre și statistici, am stat printre ei, i-am ascultat, i-am privit și i-am înțeles. Unora le cunoșteam dramele de acasă. Celor mai mulți, nu. Dar i-am înțeles când n-au vrut să-și dezvăluie numele atunci când mi-au mărturisit că au așteptat, de exemplu, din ianuarie și până acum ca să poată scoate referatele de pe la medici – „credeți-mă, nu am avut bani!”, că tot bani trebuie pentru operația pe cord a unui copil, că ochelarii pentru cei care au de pildă -6 la dioptrii le sunt inaccesibili, că pentru diverse investigații medicale care nu se fac în spital – „nu au aparatură”, trebuie să plătească pe la cabinetele particulare etc.
Am înțeles expresia fețelor lor, cele mai multe oarecum resemnate. Și am admirat, pentru a câta oară, dârzenia cu care mi-au povestit de viața lor câteva mame care au născut copii cu dizabilități grave, deveniți acum adulți în toată firea, pe care îi îngrijesc și îi vor îngriji cu aceeași dăruire până la final. Un final în care tot la ei se gândesc, cui vor rămâne, cine le va mai purta de grijă, ce se va întâmpla cu viața lor…
Instruiți după litera legii
Cu toate greutățile de acasă, asistenții personali din Focșani și-au rupt totuși două ore ieri, ca să participe la instruirea obligatorie. Unii erau la prima astfel de instruire și au primit, la final, Certificate de participare, în timp ce ceilalți au plecat acasă cu adeverințe de instruire, cu frustrarea că multe din prevederile Legii 448/2006 există doar pe hârtie, nu și în viața reală, dar și cu convingerea că la nevoie, au alături profesioniștii SPLAS și DGASPC, care să le întindă mâna de ajutor de care pot avea nevoie într-un moment sau altul.
Și nu se știe dacă tocmai necazurile ivite din neexistența în practică a prevederilor legislative sunt cele ce au creat un soi de… solidaritate între asistenții personali și funcționarii instituțiilor amintite, ce s-a simțit ieri în atmosfera creată în sala de ședințe a primăriei… E și normal, mi-a trecut prin cap. Pe de o parte, unii se confruntă direct și brutal cu greutățile, iar ceilalți sunt obligați să respecte întocmai litera legii, cu toată birocrația impusă de ea, chiar dacă înțeleg omenește foarte bine prin ce trec beneficiarii lor.
Instruirea a început cu un film de încurajare proiectat participanților, în care o tânără din SUA cred, care s-a născut cu handicap, a reușit până la urmă să meargă ca urmare a protezelor și a tratamentelor de recuperare de care a beneficiat de-a lungul vieții. „Dacă era din Focșani, mai ziceam. Dar e de afară”, și-a exprimat părerea unul din asistenții personali. „Poate la ei sunt protezele gratuite, că la noi poți să nu ajungi niciodată să le cumperi, că n-ai cu ce. Și ca să mergi la recuperare costă o grămadă de bani”, a spus altul.
Asistenților personali li s-au distribuit materiale informative din Legea 448/2006 și li s-a vorbit despre drepturile, obligațiile, rolul și atribuțiile asistentului personal, acordarea îngrijirilor primare, asigurarea alimentației și hrănirii persoanei cu handicap, realizarea adaptării mediului la nevoile acestuia, supravegherea stării lui de sănătate, modalități de comunicare, importanța asistării activității și participării persoanei cu handicap în familie și comunitate și a asistării integrării școlare și a educației permanente, precum și despre asistarea integrării profesionale a persoanei cu handicap (în condițiile în care în tot județul, doar vreo 500 dintre multele mii de astfel de persoane au serviciu). Nu în ultimul rând, asistenții personali au auzit, din nou, care sunt, teoretic, drepturile persoanei cu handicap și cum trebuie să fie supravegheată respectarea acestora.
Informații utile: posibilitatea îngrijirii la domiciliu și tele-asistența
Mihai Ciobotaru, directorul SPLAS, a adus la cunoștința participanților la instruirea de ieri că au posibilitatea de a fi sprijiniți, atunci când au nevoie, de două organizații care acordă îngrijiri la domiciliu. „Sunt organizații care ne-au contactat și care oferă îngrijiri medicale la domiciliu. Ei se pot deplasa la dumneavoastră acasă atunci când aveți nevoie. În cazul uneia, serviciile sunt acordate contra cost, cu 30 de lei lunar, în urma încheierii unui contract de prestări servicii (SC Mednurse SRL – n.r.) și în cazul celeilalte (Evita Medical – n.r.) servicile sunt asigurate prin Casa de Asigurări de Sănătate. Doresc să vă mai spun că a apărut și un Ordin al Ministerului Muncii care încă nu a fost publicat, dar care se referă la faptul că cei care sunt în situația de a avea un diagnostic la care nu se întrevede o evoluție în bine, indiferent că sunt copii sau adulți, să nu mai fie chemați anual la comisia de evaluare”, a transmis Mihai Ciobotaru.
Cu o altă noutate a venit Iulian Bulat, directorul DPPAH Vrancea. „Am primit de curând, la noi la instituție, o ofertă de niște echipamente prin care se asigură asistență socială la distanță, așa numita tele-asistență. Este vorba despre niște brățări care costă 11 euro lunar, care se pun la mâna persoanei cu handicap, iar atunci când aceasta este în pericol, se apasă butonul cu care e prevăzută aceasta, iar semnalul este trimis la un punct de control. De acolo, echipa fie anunță îngrijitorul, fie sună la 112. Este foarte bună, utilă această posibilitate, pentru că se știe, nici asistentul personal și nici membrii familiei nu pot sta clipă de clipă lângă persoana cu handicap. De asemenea, vreau să vă informez că Crucea Roșie Vrancea organizează cursuri de îngrijitori la domiciliu și, de asemenea, vreau să evidențiez străduința și succesul cu care SPLAS Focșani asigură fonduri pentru plata asistenților personali din municipiu. Multe primării nu mai fac asta, spun că nu sunt bani, renunță la asistenții personali și includ banii cuveniți acestora în indemnizațiile persoanelor cu handicap. Acest lucru nu este corect și nici moral pentru că acolo unde comisia decide să acorde dreptul la asistent personal, acesta este neapărat necesar persoanei respective”, a subliniat Iulian Bulat.
Nicio întrebare, nicio nemulțumire exprimată
Întâlnirea de lucru dintre asistenții personali și specialiștii instituțiilor implicate în instruirea lor s-a terminat în bună liniște. Nici unul dintre participanți nu și-a exprimat vreo nemulțumire și n-a pus vreo întrebare, poate și pentru că nevoile sunt la fel de acute de ani și ani, pornind de la faptul că valoarea indemnizațiilor persoanelor cu handicap grav a rămas la 293 lei și până la toate celelalte lucruri ce țin de sănătate, recuperare, școală, accesibilitate, viață socială… Poate că acești oameni au ajuns la concluzia că nimic nu se va schimba pentru ei, în bine, prea curând. Poate că pur și simplu s-au resemnat să-și verse of-urile unul celuilalt, preferând să se sprijine de gândul că uite, și altul are aceleași greutăți ca mine. Poate că nu mai au timp și nici resurse sufletești să se unească și să lupte împreună (și ar putea, pentru că sunt mulți!) cu un sistem care s-a impus adaptat cerințelor Uniunii Europene, dar care este imposibil de aplicat aici din cauza evidentelor realități românești.
Să stea oare, soluția, în vorba unuia dintre participanți? „O să se schimbe ceva când o să aibă conducerea țării handicapați în familie. Numai atunci vor vedea cu adevărat cum e”.
