La nivelul județului Vrancea sunt sute de persoane care suferă de astm. Pentru aceștia, dar și pentru famiile acestora, a fost lansat site-ul www.resursadesanatate.ro. Pe acest site, bolnavii pot afla diferite informații utile cu privire la astmul bronșic, respectiv simptomatologie, tipuri de astm, tratamente, sfaturi și informații utile, date statistice, întrebări și răspunsuri, dar și mărturii ale altor persoane care suferă de astm, și, cu toate astea, duc o viață normală.
Site-ul a fost lansat de Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România, în colaborare cu mai multe instituții. Mesajul acestora este „Controlează-ți astmul! Trăiește activ!”.