Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

REDUCERI LA IMPOZITE pentru ţăranii care au culturi calamitate


    Fiscul va modifica formularele pentru fermierii care trebuie să declare și să plătească impozit pentru activitățile agricole. Modificarea este impusă de modul în care sunt calculate normele de venit pentru agricultură, specific pentru fiecare județ. Conducerea Ministerului Finanțelor Publice a anunțat că, începând cu anul fiscal 2014, „normele de venit se propun de către entitățile publice mandatate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se aprobă și se publică de către direcțiile regionale ale finanțelor publice”. „Astfel, în cazul în care, în funcție de anumite caracteristici, pot fi stabilite norme de venit diferite pentru același tip de activitate (ex. în funcție de zona de fertilitate a terenului, etc.), pentru stabilirea impozitului sunt necesare, pe lângă informațiile privind tipul de activitate, și informațiile privind locul desfășurării activității. Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.8/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, contribuabilii/asocierile fără personalitate juridică care desfășoară activități agricole pentru care venitul se stabilește pe bază de norme de venit și dețin suprafețe destinate producției agricole vegetale/animale în localități diferite, optează pentru stabilirea localității sau localităților unde vor beneficia de încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile prevăzute pentru fiecare grupă de produse vegetale/animale”, arată MFP.
    Comparativ cu vechiul formular, în noile hârtii vor fi incluse „informații privind localitatea în raza căreia se desfășoară activitatea agricolă”. Totodată, la formularul 221 a fost prevăzută o anexă care se completează în situația în care activitatea agricolă se desfășoară de un contribuabil pe raza mai multor localități.

Å¢ăranii care au culturi calamitate vor beneficia de reduceri la impozite

    În Vrancea, proiectul normelor de venit pentru fermieri prevede impozite mai mici pentru 2014. Proiectul a fost realizat de specialiștii Direcției Agricole, în baza unei metodologii trimise de la Ministerul Agriculturii și discutat la ultima ședință a Comitetului de Analiză a Strategiilor de Dezvoltare Zonală din județ. Ulterior, a fost trimis către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea și către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (DGRFP). În principiu, aceste norme nu ar trebui să fie modificate decât în situații excepționale, de exemplu dacă în județe limitrofe sunt diferențe foarte mari la normele de venit pentru aceeași cultură agricolă. Una dintre noutăți este că țăranii care au culturi calamitate vor beneficia de reduceri la impozite. Conform legislației, este considerată calamitată o cultură agricolă unde pagubele depășesc 30%. „Normele de venit utilizate de către direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice la impunerea veniturilor din activități agricole obținute din exploatarea terenurilor agricole în cauză, se reduc corespunzător gradului de afectare”, se arată în documentul Ministerului Agriculturii.

Impozite mai mici în 2014

    Calculele făcute de inginerii Direcției Agricole au arătat o scădere foarte mare în cazul normei de venit pentru cereale, dar și pentru vie. În unele cazuri, impozitele sunt la jumătate față de anul trecut. De exemplu, în cazul grâului, în urma aplicării metodologieii s-a ajuns la un venit net de 110 lei, iar la porumb de 150 lei. Aceasta în vreme ce, în 2013, norma de venit pentru cereale a fost de 449 lei. La viile pe rod norma de venit ajunge la aproape 700 lei.
    Scăderi sunt și la normele de venit pentru animale. De exemplu, la vaci norma de venit orientativă este de 300 lei, comparativ cu 435 lei anul trecut. La ovine și caprine a rezultat o normă de venit de 37 lei, la porci de 29 lei și de 30 lei la albine. La păsări de curte norma de venit a rămas la 3 lei pentru un număr de peste 100 de capete.
    Normele de venit au fost stabilite în funcție de valoarea producției vegetale și de cheltuielile efectuate pe parcursul unui an agricol pentru obținerea producției. Specialiștii au luat în calcul prețurile practicate în ultimii trei ani. Pentru calcularea normelor de venit au fost luate în calcul devizele pentru înființarea sau întreținerea culturilor agricole, cu sprijinul specialiștilor de la Camera Agricolă, precum și datele comunicate de la autoritățile locale. De asemenea, în cazul prețurilor de vânzare, au fost folosite informațiile din târguri și oboare, aceste prețuri fiind comunicate săptămânal la Ministerul Agriculturii. A fost realizată o medie a ultimilor trei ani, iar din prețul de valorificare au fost scăzute cheltuielile de înființare și de întreținere a culturilor. De exemplu, la grâu: producția medie luată în calcul a fost de 2,2 tone/hectar, iar prețul mediu de valorificare a fost de 600 lei/tona. A rezultat un preț de valorificare de 1320 lei din care au fost scăzute cheltuieli totale de 1210 lei, rezultând un venit net de 110 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?