Ediția: Vineri 13 Iunie 2025 Nr. 6898

„Tradiţii de mărţişor“


   Mai mulți elevi din cadrul Åžcolii Gimnaziale din Gologanu au demonstrat că sunt nu doar talentați, ci și preocupați de păstrarea tradițiilor. Ei au realizat în cadrul unei activități felicitări și mărțișoare, utilizând printre altele tehnica quilling. Lucrările, de o sensibilitate aparte, încearcă să readucă în prim plan tradiția românească de realizare a mărțișoarelor, simbol al venirii primăverii, evidențiind totodată calitățile artistice ale copiilor. Micuții au lucrat cu dăruire și pricipere atât la școală, alături de cadrele didactice, cât și acasă, sub îndrumarea părinților sau a bunicilor.
   Lucrările elevilor de la Gologanu pot fi admirate în cadrul expoziției „Tradiții de mărțișor”, găzduită la Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți” din Focșani. Această acțiune a fost coordonată de profesoara Tatiana Cristian, în parteneriat cu învățătoarea Daniela Bogdan și profesorul Costel Bivolaru. Pe toată durata desfășurării activităților, copiii au beneficiat de sprijinul directoarei Åžcolii Gimnaziale din Gologanu, Valentina Tirtan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?