Ediția: Joi 19 Iunie 2025 Nr. 6902

Victorie dramatică pentru LPS Focşani


   Obligați să câștige partida cu CSÅž Medgidia, handbaliștii juniori I de la Liceul cu Program Sportiv Focșani s-au autodepășit în actul secund și au obținut un succes, 35-34 (10-15), rezultat în urma căruia mai speră la calificarea la primul turneu semifinal al Campionatului Național. Sâmbătă, echipa antrenată de Lucian Tucan a avut o evoluție oscilantă. În prima repriză, oaspeții au făcut ce au vrut pe teren și au avut la pauză un avantaj de cinci goluri. De la cabine au apărut alte echipe. Una a Focșaniului care a recuperat din diferența de scor și una a Medgidiei care a picat din punct de vedere fizic. 
    Finalul a fost interzis cardiacilor. LPS Focșani a condus cu 34-29 când mai erau doar 3 minute de joc, dar oaspeții as-au apropiat la un gol, pe fondul greșelilor din tabăra focșăneană. Împinși de la spate de un public numeros, handbaliștii Focșaniului au încheiat meciul victorioși, iar doi jucători de la CSÅž Medgidia și-au vărsat amarul pe brigada de arbitri, fapt în urma căruia arbitrii din Prahova au fost nevoiți să arate două cartonașe roșii. Până la finalul sezonului, LPS va mai juca acasă cu CSÅž Năvodari (locul 7) și LPS Buzău (locul 8).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?