Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

VIDEO și GALERIE FOTO: Focșănenii vor străzi fără gropi


   Cetățenii au umplut, ieri, sala de ședințe a Primăriei Focșani, unde a avut loc dezbaterea publică a proiectului bugetului local al municipiului pentru anul 2014. Reprezentanții primăriei au distribuit chestionare la peste 1.000 de focșăneni. În urma centralizării răspunsurilor, problemele prioritare ale comunității au fost identificate, în ordine, următoarele: 1. repararea străzilor și trotuarelor, 2. curățenia stradală, 3. întreținerea spațiilor verzi și a parcurilor, 4. cultură și activități sportive, 5. ordinea și liniștea publică, 6. locuri de parcare, 7. iluminatul public, 8. calitatea transportului public, 9. reparații unități de învățământ și 10. locuri de joacă pentru copii.
    Directorul Direcției Economice din cadrul Primăriei Focșani, Carmen Grosu, a prezentat cele mai importante elemente care compun bugetul din acest an. Veniturile estimate sunt de 274.936.000 lei, acestea fiind alcătuite din impozite și taxe locale, sume defalcate din impozitul pe venit și din TVA, subvenții de la bugetul de stat, sume primite de la Uniunea Europeană pentru proiectele derulate în municipiu și din împrumuturi interne, pentru susținerea cofinanțării municipalității la proiectele derulate cu fonduri europene. „Ne-am propus să facem un buget realist, în concordanță cu nevoile comunității. Și în acest an, bugetul de venituri și cheltuieli reflectă și politica administrației publice locale, în funcție de problemele prioritare ale comunității. Plecând de la aceste premise, am fundamentat bugetul general consolidat al municipiului Focșani, cu venituri de 274.936 mii de lei”, a spus Carmen Grosu.
    Pentru a fi un buget echilibrat, cheltuielile însumează tot 274.936 mii de lei, cele mai multe fiind pentru pentru cofinanțarea proiectelor europene (34%) – Reabilitarea sistemului de energie termică, Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, reabilitarea Colegiului Național „Unirea” și a Școlii „Ștefan cel Mare”, salarii (27%) atât pentru funcționarii Primăriei cât și pentru instituțiile subordonate, bunuri și servicii (16%), iar diferența pentru ajutoare sociale, subvenții și ajutoare pentru încălzire acordate populației (5.000 mii lei), reparația străzilor și curățenia (4.500 mii lei). De menționat faptul că suma alocată burselor, din bugetul local, a crescut de trei ori, de la 100 mii lei anul trecut, la 337 mii lei în acest an.
   
Buget mai mic în 2014

    La capitolul investiții, anul acesta se alocă 12.980 mii lei, pentru aproape 40 de obiective de investiții, referitoare la reabilitarea infrastructurii mai multor străzi, rețele de canalizare și evacuare a apelor meteorice din cartierele Laminorul și Mândrești, reabilitarea unor școli, contorizarea unor blocuri pentru consumul de energie termică.   
    Bugetul va fi aprobat de Consiliul Local Focșani în ședința ordinară din această lună, care va avea loc pe 30 ianuarie. De altfel, la întâlnirea de ieri au fost prezenți și mai mulți consilieri locali. Directorul Direcției Economice a specificat faptul că bugetul anului 2014 este mai mic decât cel din 2013 din cauza proiectelor cu fonduri europene, care au avut anul trecut vârf de finanțare și, implicit, sumele primite de la UE au fost mai mari. „Bugetul pentru anul 2014 este mai mic decât în anul 2013. Din cauza proiectelor cu finanțare europeană, anul trecut și sumele primite de la UE au fost mai mari. Veniturile din taxe și impozite sunt estimate la nivelul celor de anul trecut, la fel și cotele defalcate din impozitul pe venit. Influența majoră vine de la sumele alocate de la UE, pentru proiectele care acum se apropie de finalizare și anul acesta, implicit, sumele sunt diminuate”, a explicat Carmen Grosu.  

Bacinschi: „Sper ca la vară să nu mai avem probleme cu apa caldă”

    Cetățenii prezenți în sală au fost mai interesați ieri de problema ENET decât de bugetul local. Unul dintre ei l-a întrebat pe primarul Bacinschi dacă la vară va mai fi oprită apa caldă. Edilul i-a răspuns că, odată cu punerea în funcțiune a noii centrale, care produce în special energie electrică, speră ca activitatea ENET să fie eficientizată și să nu mai fie nevoie ca în plină vară să fie oprită apa caldă. „Chiar în luna aceasta am alocat 3,5 milioane de lei pentru ENET, pentru a putea plăti gazele consumate anul trecut. Nu depinde de noi, Primăria. Centrala nouă de la ENET va produce mai multă energie electrică și sperăm ca o bună parte din factura la gaze să fie susținută din banii de la Electrica, pentru energia electrică vărsată în sistemul național. Sper ca la vară să nu mai avem probleme cu furnizarea de apă caldă și cei debranșați să revină la sistemul centralizat. Vă veți convinge în următorii ani că acesta este cel mai eficient”, a spus Decebal Bacinschi, răspunzând astfel unui alt cetățean care a „prevestit” debranșarea în masă a focșănenilor de la ENET. Edilul a propus ca, în două săptămâni, să aibă loc o întâlnire legată de problemele ENET, împreună cu conducerea societății de termoficare, administratori, cetățeni și consilieri locali.
    AICI puteți consulta bugetul local pentru anul 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?