Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Echipa de fotbal CSM Focşani, lider cu maxim de puncte


   După turul campionatului în competiția rezervată juniorilor D, CSM Focșani conduce cu maximul de puncte, 12 din tot atâtea posibile. Ei stau foarte bine la toate capitolele, fiind lideri atât la goluri marcate (17), cât și la cele primite (doar 5), unde sunt însă la egalitate cu CFT Juventus Focșani. Elevii antrenați de Alin Samoilă și Mihai Oprișan sunt urmați în clasament de CFT Juventus Focșani (la 3 puncte distanță), ultimul loc al podiumului fiind ocupat de Young Stars Panciu (la 6 puncte distanță). 
   CSM Focșani a dominat toate partidele disputate, fiind condusă o singură dată în partida cu Juventus Focșani, scor 0-1. Ulterior, CSM a marcat de două ori și s-a impus cu 2-1. Mai sunt patru etape până la finalul campionatului juniorilor D, în urma căruia se obține calificarea în faza națională respectiv etapa de zonă și de ce nu turneul final. Meciul decisiv va fi cel din etapă a doua a returului dintre CFT Juventus și CSM Focșani. 
   De partea cealaltă a clasamentului, „lanterna roșie” a seriei este Young Stars Bolotești, o echipă nouă apărută în întrecerile de juniori. Chiar dacă nu au acumulat puncte, cei din Bolotești au arătat un entuziasm deosebit pentru această întrecere, lucru pentru care sunt de felicitat. Cinci jucători au marcat câte trei goluri și se află în fruntea clasamentului golgeterilor. Alexandru Lăudatu, Bogdan Burlacu, Alexandru Dumitru – CSM Focșani, Rareș Dobrescu – CFT Juventus și Valentin Cătănoiu – Viitorul Focșani. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?