Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

GALERIE FOTO: Nu mergi la medicul de familie ? Ai putea fi SANCŢIONAT


    Asigurații care nu se prezintă la controlul periodic prevăzut în noul pachet de bază, respectiv o dată la trei ani până la 39 de ani și o dată pe an după 40 de ani, în cazul persoanelor sănătoase, ar putea fi sancționați, a declarat, ieri, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, în cadrul unei videoconferințe. Acesta a susținut ieri o videoconferință pentru prezentarea noilor pachete de servicii medicale, care ar trebui să intre în vigoare în primul trimestru al acestui an.
    Din partea județului nostru, au participat, la Prefectura Vrancea, mai mulți medici de familie, dar și reprezentanți ai Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea. Conform ministrului, pachetul de bază nu limitează numărul de prezentări pentru probleme de sănătate noi sau pentru agravarea unor probleme mai vechi. „Ori de câte ori intervine o modificare în starea de sănătate, ori de câte ori o persoană se simte rău sau are o suspiciune cu privire la starea sa de sănătate are dreptul să se adreseze medicului de familie, indiferent de vârstă, fiind vorba despre consultații în afara programului de prevenție. Consultația pentru probleme noi de sănătate/ episoade acute nu trebuie confundată cu urgența (stări foarte grave, amenințătoare de viață), pentru care pacientul sună la 112”, a spus ministrul Nicolăescu.
    Oficialul a arătat că, la nivelul medicinei de familie, apare ca noutate consultația preventivă de evaluare a riscului individual, care nu trebuie confundată cu vechea consultație de bilanț anual. De asemenea, vor fi introduse consultații speciale pentru riscurile și problemele de sănătate cu cel mai mare impact asupra populației: boli cardiovasculare, diabet de tip II, boală cronică respiratorie obstructivă, depresie și tulburări de creștere și dezvoltare la copii.
    Medicii de familie vrânceni speră ca de la 1 martie, când se preconizează să intre în vigoare pachetul de servicii de bază și pachetul minimal, pacienții să devină mai responsabili, pentru a se prezenta la controalele de prevenție. De asemenea, medicii de familie speră ca serviciile medicale pe care le vor efectua să fie finanțate suficient, iar noile reguli să îi mai scape de birocrația pe care o tot blamează de ceva ani încoace. „Noi sperăm să fie finanțare pentru serviciile pe care le vom efectua. În al doilea rând, să fie o responsabilizare a pacientului pentru a se prezenta la controalele profilactice, deoarece românul nu este, în ghilimele, șantajat, nu acceptă ceva ce este gratis, decât dacă ar fi un ajutor de la Comunitatea Europeană. Pe sănătate ei nu pun preț, doar atunci când se îmbolnăvesc. Un lucru nu l-am înțeles din aceste pachete, cine va finanța pachetul de servicii minimal, care sunt serviciile de urgență care sunt acordate tuturor cetățenilor, inclusiv celor neasigurați. Dacă le va plăti Casa, probabil că bugetul se va înjumătăți și mai mult. Părerea mea este ca aceste servicii să fie plătite din același fond din care sunt plătite unitățile de primire urgențe, pentru că e vorba de asistență medicală de urgență. De asemenea, sper ca ceea ce a declarat domnul ministru privind democrația medicilor de familie, să se întâmple. Să scăpăm de raportări pe hârtie în era electronică, de rețete elctronice în paralel cu cele pe hârtie și să nu mai fim sufocați de hârtii”, ne-a precizat medicul Grigore Hanță, președintele Patronalului Medicilor de Familie Vrancea.
   
De ce servicii vor beneficia asigurații de la medicii de familie

    Noul pachet de servicii medicale prevede o consultație preventivă la trei ani persoanelor sănătoase cu vârste între 18 și 39 de ani, și una pe an persoanelor care au peste 40 de ani. În schimb, pentru orice problemă de sănătate nou apărută sau în cazul pacienților cu boli cronice, aceștia se pot prezenta la medicii de familie ori de câte ori e nevoie.
    În ceea ce privește copiii, medicul de familie trebuie să-i evalueze la externarea din maternitate, la o lună la domiciliu, iar apoi la cabinet la 2, 4, 6, 9, 12,15,18, 24, 36 luni. Tot medicul de familie va face educație pentru diversificarea hranei și continuarea alăptării până la doi ani. După ce copilul împlinește vârsta de 4 ani, obligația medicului este să îi efectueaze un control de prevenție o dată pe an, până la 18 ani. Medicul de familie este și cel care face vaccinările prevăzute în schema națională de vaccinări obligatorii pentru copii.
    La adulții sănătoși, medicul de familie are obligația să îi cheme o dată la trei ani la un control de prevenție, în care intră atât examinarea propriu-zisă, cât și un set de investigații la frecvența recomandată pentru grupa de vârstă și sex. Consultația preventivă include și consilierea privind evitarea sau diminuarea riscului. În schimb, reprezentanții Ministerului spun că pentru o problemă nouă de sănătate (durere, stare de rău, febră etc), care nu reprezintă urgență, orice persoană asigurată se va adresa medicului de familie, de câte ori are nevoie.
    Bolnavii cu afecțiuni cronice vor beneficia la medicul de familie de consultații periodice pentru supravegherea evoluției bolii, continuitatea terapiei, screeningul complicațiilor și educația privind auto-îngrijirea, dar și de un set de analize și prescrierea regulată a tratamentului.
    În cadrul videoconferinței, oficialii din minister au declarat că noul pachet de servicii medicale pune accent pe prevenție și pe profesionalismul medicilor de familie. Videoconferința cu medicii de familie a fost prima dintr-o serie lungă de întâlniri cu diferiți furnizori de servicii medicale. Astfel, în perioada următoare, calendarul cuprinde alte cinci videoconferințe, organizate pe capitole din pachetele de servicii medicale.
    Mai multe informații despre serviciile pe care le va oferi medicul de familie în cadrul noului pachet de servicii medicale de bază le puteți citi AICI

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?