Reporter: Ce v-a determinat să urmați cursurile Facultății de Medicină Dentară?
Ionuț Bădilaș: Am vrut să fac medicina, nu neapărat stomatologia. Am avut pregătire de asistent medical, pentru că am făcut Liceul Sanitar și am ajuns într-un cabinet stomatologic. Acolo am văzut despre ce este vorba, iar eu, fiind o fire mai tehnică, mi-am dat seama că este un domeniu în care aș putea excela. La liceul Sanitar am dat pentru că, la vremea aceea, în mintea mea, această cale părea cea mai aproape de a deveni medic.
Rep.: În perioada facultății ați avut profesori pe care i-ați considerat mentori?
I.B.: Ar fi profesorul Hutu Emilian. Dumnealui preda protetică și datorită dumnealui am o pasiune pentru protetică. El mi-a inspirat această plăcere. Profesorul Rîndașu a fost tipul de profesor care știa să te facă să îți placă stomatologia. El nu venea la cursuri cu suportul de curs. Orele cu dumneealui erau incredibil de atractive, parcă îți prezenta un film despre viață.
Rep.: Ce a urmat după terminarea facultății?
I.B.: Am lucrat la o clinică în București, similară cu cea a soților Nedelcu, timp de 7 ani.
Rep.: Cum ați ajuns în Focșani?
I.B.: Eu am fost coleg de liceu cu doamna doctor Nedelcu și, practic, îi cunosc pe soții Nedelcu de când s-au întâlnit și suntem prieteni de atunci. Ei tot au tras de mine să vin în Focșani, iar când am văzut că au deschis o asemenea clinică, foarte bine ancorată pe partea de stomatologie, am venit în Focșani. Astfel, am 6 luni de când am venit aici. Pot spune că m-am acomodat, deși e greu după atâția ani de București.
Rep.: V-ați mutat cu familia în Focșani?
I.B.: Da, eu mi-am mutat întreaga viață aici, pentru că am venit între prieteni. Am venit și cu soția și copilul. El este la școală aici, soția este manager în cadrul clinicii. A fost o mișcare radicală pentru că sunt căsătorit, am un copil de 13 ani.
Rep.: În timpul liber ce vă place să faceți?
I.B.: Recunosc faptul că acum dispun de mai mult timp liber, iar week-end-urile reușesc să le petrec cu familia. Am și pasiuni, dar niciuna dusă la extrem. Îmi place fotografia, acvaristica. Am avut acvariu, m-am ocupat de el. Recunosc, acum nu mai am din cauza mutării, dar sper să reușesc să mă ocup și de asta.
Rep.: Diferă pacienții din capitală față de cei din Vrancea?
I.B.: Desigur că diferă pacienții. Aici, în Focșani, mediul economic îi face pe pacienți să vină la stomatolog doar când au dureri și nu preventiv, cum se mai întâmplă în București. Dar, acolo, diferă foarte mult din punct de vedere a informației pe care o au deja. Pacienții din București sunt genul de pacienți care folosesc foarte mult internetul, își iau de acolo păreri bune și proaste. Aici, pacienții sunt mai puțin pregătiți, pentru ei medicul este cel care hotărăște și au încredere în el. Acolo, încrederea în medic a scăzut foarte mult, ei având impresia că știu despre ce este vorba, iar medicul trebuie doar să execute. Pacienții vrânceni au ceva, care mie mi-a plăcut foarte mult, și anume respectul pentru medic.
Rep.: Ați avut vreun caz deosebit în cei 7 ani de când sunteți stomatolog?
I.B.: Am avut multe cazuri pe care nu le voi uita niciodată, dar unul deosebit a fost al unui coleg, care, undeva în jur de 35 de ani, nu mai credea că mai poate avea vreodată o dantură fixă. Åži am reușit să îl ajut.
Rep.: De ce ați decis să profesați în România și să nu plecați în străinătate?
I.B.: Tentația a fost foarte mare și chiar este în continuare și spun cu mâna pe inimă că dacă nu exista familia aș fi plecat. Singur nu am vrut să plec și, astfel, a fost singurul lucru care m-a ținut aici. Am colegi care au plecat.
Rep.: Ce planuri de viitor aveți?
I.B.: Să duc adaptarea la noul oraș mai departe, în sensul de a-mi construi o casă, pentru că am de gând să rămân aici pentru totdeauna. În ceea ce privește cariera, am supraspecializare în implantologie și îmi place foarte mult, așa că nu am de gând să obțin o altă supraspecializare.
Rep.: Cu ce vă mândriți ca medic, dar ca om?
I.B.: Ca medic mă mândresc cu faptul că întotdeauna am fost foarte corect cu pacienții mei. Mai exact, nu tratez stomatologia din punct de vederen financiar. Ca om, mă mândresc cu faptul că am o familie, că duc o viață absolut normală.
Rep.: Aveți persoane cărora vreți să le mulțumiți pentru ceea ce sunteți, astăzi, dumneavoastră?
I. B.: În ordine, ar fi profesorii mei din școala generală, care clar și-au pus amprenta asupra mea. Dumnealor m-au educat. Tot ce sunt astăzi li se datorează în totalitate. Au fost profesori deosebiți. Nu puteam să mă duc cu lecțiile nefăcute și nu de frică, ci pentru că nu puteam să ridic ochii din pământ. Mulțumesc și soției mele, care m-a susținut foarte mult.
