Ediția: Miercuri 11 Iunie 2025 Nr. 6896

În 2013 a fost inaugurată noua centrală de la ENET, în 2014 vor fi finalizate și punctele termice


   Primăria Focșani a implementat anul trecut și continuă și în 2014 proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Focșani”, unul dintre proiectele majore care se desfășoară în municipiul de pe Milcov cu o importantă finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene. Municipiul Focșani se află printre primele șapte orașe din țară care implementează un astfel de proiect, alături de municipii mari, precum Iași, Timișoara, Oradea, Bacău, Botoșani și Râmnicu Vâlcea, în care sistemele de termoficare sunt retehnologizate.
    În luna decembrie 2013, noua centrală de la ENET, care încorporează o tehnologie de înaltă performanță, a fost inaugurată, lucrările fiind finalizate cu cinci luni mai devreme decât era prevăzut în contract. Construcția centralei de cogenerare, care produce și energie electrică și energie termică, a început anul trecut și aceasta cuprinde: camera cazanului de apă fierbinte, cazanul de aburi și, cel mai important, două motoare Rolls Royce, primele de acest tip din România, cele mai mari ca și producție de energie electrică și cele mai eficiente. În prezent, ENET funcționează cu noile motoare.
    Inaugurarea noii centrale a avut loc în prezența vice-prim ministrului Gabriel Oprea și a președintelui Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan, precum și a numeroase oficialități județene și locale. Gabriel Oprea a felicitat, în numele Guvernului României și al prim ministrului Victor Ponta, autoritățile județene și municipale pentru reușita acestui proiect, care va aduce multiple beneficii populației, în primul rând facturi mai mici la încălzire, datorită creșterii eficienței sistemului de termoficare. La rândul său, Marian Oprișan a adresat mulțumiri Guvernului României pentru sprijinul oferit în edificarea acestei investiții de mare importanță pentru cetățenii municipiului Focșani.
   
Reducerea poluării, creșterea eficienței energetice și prețuri suportabile la căldură

    În acest an, proiectul urmează să fie finalizat, după ce se vor încheia și lucrările de reabilitare la toate cele 10 puncte termice incluse în proiect, din zona de Sud și Centru a municipiului. Proiectul „Reabilitare a sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Focșani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterea eficienței energetice”, derulat de Municipiul Focșani în perioada 8 martie 2011- 31 decembrie 2014, este co-finanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu, Axa Prioritară 3 – Reducerea poluării și diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin restructurarea și reabilitarea sistemelor de încălzire urbană pentru atingerea țintelor de eficiență energetică în localitățile cele mai afectate de poluare. Principalele lucrări ale proiectului au vizat construcția și retehnologizarea centralei ENET, modernizarea rețelelor de transport și distribuție și reabilitarea a 10 puncte termice din zona centrală și de sud, cu termen de finalizare în mai 2014.
    Prin implementarea acestui proiect, municipalitatea urmărește reducerea poluării aerului prin sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, creșterea eficienței energetice atât la Centrala termică cât și prin înlocuirea rețelelor cu pierderi, asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică la prețuri accesibile inclusiv pentru categoriile de populație cu venituri mici. Valoarea totală a proiectului este de 149.214.754 lei, din care 74.607.377 lei (50%) reprezintă valoarea nerambursabilă din partea UE, 67.146.639 lei (45%) este valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național, de la Guvernul României și restul de 7.460.738 lei contribuția de 5% din partea Municipiului Focșani.
    Peste 15.000 de apartamente din municipiul Focșani și peste 200 de agenți economici racordați la ENET vor beneficia în viitorul apropiat de beneficiile punerii în funcțiune a noii centrale de cogenerare și de modernizarea punctelor termice.

21 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?