Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Crăciun ÎN FLĂCĂRI! Pompierii s-au luptat cu focul în Bacău şi Vrancea


   Crăciunul nu a adus liniște în casele tuturor, cinci gospodării fiind amenințate de flăcări luni și marți dimineața. Două persoane au fost găsite decedate, într-o locuință din Scărișoara, comuna Corbasca, județul Bacău, care fusese cuprinsă de flăcări. De asemenea, o persoană din Focșani a făcut atac de panică, după ce gospodăria i-a luat foc. 
   Pe 23 decembrie, în jurul orei 17.30, Secția de Pompieri Adjud a intervenit, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Corbasca, pentru stingerea unui incendiu în Scărișoara, județul Bacău, izbucnit la proprietatea lui Constantin F.. Incendiul se manifesta la o locuință, construită din paiantă cu astereală din lemn și învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 120 mp, dar și la bunuri aflate în interior. Din nefericire, în interiorul locuinței au fost identificate trupurile neînsuflețite ale proprietarilor, Elena F., în vârstă de 70 ani, și Constantin F., în vârstă de 71 ani. Incendiul a fost observat de vecini, care au anunțat evenimentul la 112.
   De asemenea, pompierii adjudeni au stins, în aceeași zi, tot pe teritoriul județului Bacău, un incendiu izbucnit la gospodăria Margaretei C., din Păncești, comuna Sascut. De această dată, flăcările au fost observate la timp, iar pagubele au fost limitate la aproximativ 15 mp din acoperișul casei, confecționat din lemn cu învelitoare din azbociment ondulat. 
   Tot luni, Detașamentul de Pompieri Focșani a intervenit în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Tătăranu, la stingerea unui incendiu în satul Bordeasca Veche, izbucnit la proprietatea Ioanei M.. Datorită intervenției operative, a fost salvată casa de locuit, în urma incendiului fiind afectat doar acoperișul, confecționat din lemn și învelitoare din țiglă, pe o suprafață de aproximativ 3 mp. 
   Incendiile s-au produs din cauza coșurilor de fum deteriorate.
Nonagenară intoxicată cu fum
   În dimineața zilei de Ajun, alte două incendii s-au produs în gospodăriile cetățenilor. În jurul orei 03.40, un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani a intervenit la stingerea unui incendiu pe strada Vrancei din Focșani, izbucnit la proprietatea Georgetei T.. Au ars aproximativ 5 mp din acoperișul casei confecționat din lemn cu învelitoare din tablă. 
   Două ore mai târziu, pompierii focșăneni au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ce se manifesta la proprietatea lui Lucian M., de pe strada Albinei. Au ars acoperișul casei, confecționat din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 20 mp, și bunuri de mobilier din interior. La fața locului a ajuns și un echipaj SMURD, care a preluat-o pe Eugenia M., de 90 de ani, care s-a intoxicat cu fum. După ce i s-a acordat primul ajutor calificat, paramedicii au transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalul Județean „Sf. Pantelimon” Focșani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că incendiul a izbucnit din cauza jarului căzut de la o sobă pe materiale combustibile. 
Mașini în flăcări la Budești
   Åži în prima zi de Crăciun pompierii au avut intervenții pentru stingerea incendiilor. Acestea s-au manifestat la locuințele cetățenilor, dar nu au provocat pagube însemnate, după cum ne-a spus purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, locotenent Cristina Duță. 
   Nu doar caselele au luat foc, ci și două mașini, care erau parcate una lângă cealaltă, în Budești, comuna Cotești. Unul dintre autoturismele cuprinse de flăcări a ars în totalitate, iar cel de-al doilea parțial. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?