Ediția: Marți 3 Decembrie 2024. Nr 6771
Ediția: Marți 3 Decembrie 2024. Nr 6771

AFLĂ unde şi cum îşi petrec Crăciunul VIP-urile vrâncene


   De sărbători, șefii de instituții, oamenii politici, judecătorii sau sindicaliștii petrec în familie. Ca toată lumea, preferă mâncarea tradițională, împodobesc bradul și așteaptă colindătorii. Unii preferă ciorba acră de curcan, alții au rețete speciale pentru cârnați, iar alții trebuie să țină regim. Dincolo de toate, sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos este una a bucuriei, a speranței, a împăcării cu sine și cu ceilalți.
   Șeful Poliției vrâncene, comisarul șef Ionel Popescu își va petrece Crăciunul alături de familie. „Voi petrece acasă împreună cu familia. Nu vom pleca nicăieri, vom fi aici în județ. Pregătirea mesei de Crăciun este treaba soției și sunt ferm convins că a pregătit ceea ce trebuie pentru că îi cunosc gusturile. Vom petrece așa cum petrece toată lumea cu produse tradiționale, specifice acestei sărbători”, a precizat comisarul șef Ionel Popescu. 
   Șeful Poliției Municipiului Focșani, comisarul șef Gicu Avasiloaie își va petrece Crăciunul cu fiica și soția, atât cât timpul îi va permite, pentru că va fi la serviciu în zilele de Crăciun. „Petrec sărbătorile în familie în limita timpului rămas, în afara programului, întrucât în zilele de 24, 26 și 27 voi fi la serviciu pentru activitățile curente de coordonare a efectivelor aflate la serviciu. Atât cât timpul îmi va permite voi sta acasă, alături de familie și ca orice bun creștin voi consuma preparate tradiționale pregătite de soție, începând de la turte și până la salată boeuf. De asemenea, voi primi și colindători”, ne-a spus șeful Poliției municipiului Focșani. 
   Tot în sânul familiei își va petrece Crăciunul și comisarul șef Vasile Marin, șeful Serviciului de Ordine Publică. „Crăciunul și Paștele întotdeauna le petrec în familie. În fiecare an, de Crăciun mergem la masă la părinți și la socri. Cel mai mult îmi place atmosfera din Ajunul Crăciunului, atunci când soția pregătește cadourile pentru toți membrii familiei. Un alt moment special este cel al primirii colindătorilor. Întotdeauna pregătim produse tradiționale și specifice acestei sărbători pentru că nu pot lipsi de pe masa de Crăciun. Este o sărbătoare frumoasă și cel mai frumos o poți petrece în familie”, ne-a spus comisarul șef Vasile Marin, șeful Serviciului de Ordine Publică, din cadrul IPJ Vrancea. 
   Șeful Poliției Rutiere Vrancea, comisarul șef Viorel Gheorghe a ales să-și petreacă Crăciunul peste hotare. Și-a luat cu el și bucate tradiționale, dar ne-a spus că va consuma și produse specifice țării în care se află. „Voi petrece Crăciunul împreună cu familia în străinătate. Vom mânca și bucate tradiționale, dar și specifice zonei în care mergem. Întotdeauna tăiem porcul înainte de Crăciun și se pregătesc produse specifice acestei sărbători. Respectăm tradiția”, ne-a spus și comisarul șef Viorel Gheorghe. 
   Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea va avea un program extrem de încărcat de sărbători. Își va petrece Crăciunul cu membrii familiei, cu finii, cu rudele, dar și cu prietenii pe care nu îi vede foarte des. Chiar dacă are un program încărcat, locotenent-colonel Flaviu Chiscop ne-a spus că telefonul de serviciu va fi în permanență la îndemână. „Pe data de 24 îl așteptăm pe Moș Crăciun pentru că am fost cuminți, mai ales acum că fetița noastră a crescut și înțelege ce se întâmplă. Pe 25, în prima zi de Crăciun vom petrece cu finii pentru că vom lua din moț finuțului nostru. În cea de-a doua zi de Crăciun ne vom întâlni cu prietenii cu care nu reușim să ne vedem foarte des din cauza programului, iar pe data de 27 decembrie va fi o petrecere în familie cu bunici, străbunici și alte rude, mai ales că avem și sărbătoriți. În toată această perioadă telefonul de serviciu va fi lângă mine pentru a rezolva și problemele care pot apărea. Păstrăm tradiția cu împodobitul bradului și cu mâncarea specifică acestei sărbători. Ne bucurăm și că vremea este plăcută, din punct de vedere al pompierilor, dar ne pare și rău că nu este un pic de zăpadă cât să se bucure copiii. Acum, mai mult ca oricând ne dorim liniște, pentru că majoritatea timpului îl petrecem la serviciu, iar acum încercăm să fim mai mult aproape de familie”, ne-a spus locotenent colonel Flaviu Chiscop. 
„Acesta este cel mai frumos dar, să fim împreună „
   Daniela Nicolaș, director DGASPC Vrancea, ne-a mărturisit ce cadou vrea să primească de Crăciun. „Anul acesta voi petrece Crăciunul și Revelionul acasă, cu familia. Se reunește întreaga familie, atât cei din țară cât și cei care sunt plecați în străinătate și vom petrece în mod tradițional. Ne vom bucura unii de ceilalți, pentru mine acesta este cel mai frumos dar, să fim împreună”, ne-a declarat Daniela Nicolaș.
   Adrian Juravle, directorul Casei Județene de Pensii Vrancea își va petrece sărbătorile la… mare. „Eu voi petrece Crăciunul în familie cu finii, cu nașii și desigur, vom merge și la părinți și la socri. Vom pregăti masa cu mâncare tradițională, specifică acestor sărbători. De Revelion vom merge la Constanța la rude. Chiar dacă toată lumea preferă iarna muntele, nouă ne face mare plăcere să mergem la mare”, spune Adrian Juravle.
   Iulian Bulat, directorul Direcției pentru Protecția Persoanelor Adulte cu Handicap are un fel de mâncare preferat. „Atât de Crăciun cât și de Revelion vom petrece în familie. Ca în fiecare an, vom avea pe masă mâncăruri tradiționale. Mie îmi place ca după Revelion, în ziua de 1 ianuarie, să mănânc o ciorbă acră de curcan”, a precizat Iulian Bulat.
„Oricât ai mânca din bucatele noastre nu te saturi”
   Inspectorul general al ISJ Vrancea, Vasilica Zaharia, se va bucura de sărbători în familie. „Cu siguranță voi petrece acasă Crăciunul.  Voi prepara mâncăruri specifice pentru că voi avea mulți musafiri și vom fi o familie lărgită. Nu vor lipsi de pe masă sarmalele, piftia, cârnații. Voi aștepta colindătorii, care vin an de an, atât foști elevi cât și actuali. Voi ajunge și la biserică de Crăciun”, ne-a spus Vasilica Zaharia.  
   Åži președintele SLI Vrancea, Tudor Emil afirmă că va merge la biserică de Crăciun. „Acasă voi petrece Crăciunul împreună cu familia. Vor veni copiii acasă și nepoții, va fi cu siguranță un Crăciun frumos. Am tăiat porcul și vor fi gătite mâncăruri tradiționale ca în fiecare an. Oricât ai mânca din bucatele noastre nu te saturi de ele. În noaptea de Crăciun voi participa și la slujbă, așa cum obișnuiesc. Cred că și Revelionul tot acasă o să-l fac pentru că sunt sătul de plimbări”, a spus Tudor Emil, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Vrancea.  
„Așteptăm și colindătorii”
   Ioan Ioanovici, decanul Baroului Vrancea, afirmă că va merge la mănăstiri. „Crăciunul o să-l petrec acasă, iar de Anul Nou o să petrec în Focșani împreună cu mai mulți colegi. Chiar și înainte de Crăciun am organizat o petrecere între colegi la restaurantul uneia dintre colegele  noastre, la „Laguna” și a fost una dintre cele mai reușite petreceri din ultimii ani. A fost foarte frumos și datorită gazdei. Ca în fiecare an o să petrec sărbătorile în mod tradițional. Eu sunt din Bucovina, mai exact, sunt sucevean. Nu sunt diferențe între tradițiile din Vrancea și cele din Suceava. În zona de munte a Vrancei, sunt tradiții foarte asemănătoare cu cele din Suceava. Am rude și la Târgu Neamț și cred că a doua zi de Crăciun voi merge în zonă, îmi place să merg la mânăstiri și să vizitez. Sigur că de pe masa de sărbători nu va lipsi mâncarea tradițională, respectiv cârnații, toba, brânza bună, sarmalele în foi de viță sau în foaie de varză, un vin negru și o vișinată bună”, a declarat avocatul Ioan Ioanovici, decanul Baroului Vrancea.
   Mariana Grădinescu, președinta Judecătoriei Focșani, va petrece sărbătorile în familie. „Nu am pregătit nimic special de aceste sărbători. Vom petrece ca de obicei în familie. Așa am petrecut întotdeauna. Vom avea niște sărbători tradiționale”, a declarat judecătoarea Mariana Grădinescu. 
   Judecătorul Costică Diță, președintele Tribunalului Vrancea, va fi de serviciu de sărbători. „Vom fi în localitate de sărbători având în vedere că sunt de serviciu. Nu ne-am făcut un program anume și nu avem extravaganțe legate de petrecerea sărbătorilor de iarnă. Vom petrece acasă, în familie, alături de copii. Să fim sănătoși e singura dorință. Începutul de an va aduce mai multe schimbări în ceea ce privește Codul penal și procedura penală, așa că Anul Nou trebuie să ne găsească cu temele făcute”, a declarat judecătorul Costică Diță. 
   Prim-procurorul Ion Lefter așteaptă colindătorii. „Voi petrece sărbătorile acasă, alături de familia și de copiii mei. Nu sunt om de fițe. Nu îmi place să mă duc undeva și să stau drepți de Revelion o noapte întreagă. De foarte mulți ani, petrec în familie sărbătorile de iarnă. Când trăiau bătrânii petreceam cu ei, acum petrec cu copiii și abia îi aștept să vină…Așteptăm și colindătorii. Chiar și aici la sediul Parchetului am primit grupuri de colindători”, a declarat Ion Lefter, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. 
   Avocata Ana-Viorica Pușcașu va pregăti tort de portocale. „În ziua de ajun împodobim bradul. La noi în familie, din momentul în care s-au născut copiii, am pus în brad câte un glob nou în fiecare an, cu numele și vârsta pe care o are fiecare copil în anul respectiv. Seara, în timp ce mâncăm, vine Moș Crăciun, se strecoară în casă și lasă cadouri. De Crăciun luăm masa în familie. Anul acesta vom fi cu părinții mei, iar de Revelion o să mergem la Botoșani, la ceilalți bunici. Pe masă vom avea bucate tradiționale, sarmale, cârnăciori, noi mai facem și ciorbă de burtă și tort de portocale. Vreau neapărat să amintesc de turtele care se fac în Ajun, care la Botoșani se fac cu semințe de cânepă și sunt absolut deosebite”, a declarat avocata Ana-Viorica Pușcașu, din cadrul Baroului Vrancea.  
„La miezul nopții voi fi în Piața Unirii”
   Viceprimarul Gabriel Necula trebuie să asigure permanența la Primăria Focșani. „Sărbătorile de Crăciun le voi petrece acasă, împreună cu familia. Va fi o vacanță scurtă pentru că începând cu 28 decembrie sunt de serviciu la Primărie. Trebuie să asigur permanența până la 5 ianuarie, conform programării făcute pentru acest sfârșit de an”, ne-a declarat viceprimarul Gabriel Necula.
   Subprefectul Cristi Misăilă va petrece sărbătorile de iarnă împreună cu familia. „Voi petrece Crăciunul în familie, tradițional, românește, alături de nași, rude. Voi primi cu drag pe cei care vor veni să ne colinde. Revelionul îl voi petrece în oraș, împreună cu prietenii și la miezul nopții voi fi în Piața Unirii”, a spus subprefectul Cristi Misăilă.
   Directorul SC ENET SA, Manole Merchea, va fi „bunic cu normă întreagă” de sărbători. „Vom petrece sărbătorile acasă, cu nepoțelul, în vârstă de 9 luni, pentru că părinții pleacă din țară, într-o mini vacanță de sărbători. Suntem bunici cu normă întreagă, așteptăm să intre Moș Crăciun pe hoarnă, cu cadouri. Cred că va fi cel mai reușit An Nou pe care l-am petrecut până acum. Pentru anul 2014 îmi doresc stabilitate, să punem ENET-ul pe picioare și să devină o unitate așa cum merită. Îmi doresc ca toată lumea să aibă bani să își plătească facturile, dar și să nu avem sincope în funcționare. Dar, mai presus de toate, îmi doresc să avem sănătate, fără de care nu putem face nimic”, ne-a spus directorul SC ENET SA, Manole Merchea. În această perioadă a sărbătorilor de iarnă, și la ENET se va asigura permanența, așa încât cei din conducere vor fi, pe rând, la datorie.
„Sarmale, cozonaci, cârnați, friptură, colinde și brad împodobit”
   Constantin Mîndrilă, managerul Spitalului Județean de Urgență Focșani, va pleca în Bucovina. „Crăciunul îl voi petrece alături de familie în Bucovina. Aici mi-l petrec dintotdeauna. Vom avea pe masă bucate tradiționale, cârnați, tobă, cozonac, bradul este împodobit și aștept cu drag colindătorii. Aici, la Câmpulung Moldovenesc, sărbătorile de iarnă au un farmec aparte”, ne-a spus Constantin Mîndrilă.
   Medicul Gheorghe Bercea, managerul Spitalului Municipal din Adjud, afirmă că are un regim special de sărbători pentru că a suferit un transplant. „Anul acesta, voi face Crăciunul acasă, cu familia. În ceilalți ani am fost plecat, dar ținând cont că acum am un regim special, fiind supus unui transplant, voi sta liniștit în sânul familiei. Meniul va fi de sărbătoare, dar eu voi mânca cu limită. Dacă în alți ani am petrecut, anul acesta voi face Crăciunul acasă cu familia mea”, ne-a declarat medicul Bercea.
   Costel Negoescu, managerul Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni, are o rețetă proprie pentru cârnați. „Crăciunul va fi alături de familie și prieteni, acasă. Așa e cel mai frumos. Pe masă vor fi toate bucatele tradiționale. Cârnați, sarmale, preparate din porc, cozonaci, vin. Specialitatea mea sunt cârnații, pe care îi pregătesc într-un stil propriu, foarte picanți. Avem și brad împodobit, și primim toți colindătorii”, afirmă Costel Negoescu.
   Nicolai Mărăscu, managerul Spitalului Orășenesc din Panciu, așteaptă colindătorii. „Ca în fiecare an, Crăciunul se serbează în familie, cu bucate tradiționale pe masă, familia alături. Așa trebuie petrecut fiecare Crăciun, alături de cei dragi. Bineînțeles că avem și un brad împodobit, cadouri sub el și așteptăm colindători”, a spus Nicolai Mărăscu.
   Lăcrămioara David, managerul Spitalului Comunal din Vidra, nu uită de semnificația religioasă a sărbătorii de Crăciun. „De Crăciun mă voi duce la bunicii mei, la Șerbești, unde ne vom aduna toată familia. Așa ne place să facem în fiecare an. Pe masă, vor fi toate bucatele tradiționale, la care s-a muncit cu greu. Crăciunul este o sărbătoare, care, din punctul meu de vedere, trebuie marcată în familie, alături de cei dragi. Consider că așa e cel mai frumos mod de a serba o sărbătoare atât de importantă, Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos”, ne-a declarat Lăcrămioara David.
   Medicul Cătălin Graur, directorul Direcției de Sănătate Publică Vrancea va avea un Crăciun tradițional. „Crăciunul îl voi petrece acasă, alături de familie, cu tot ce trebuie pe masă: sarmale, cozonaci, cârnați, friptură, colinde și brad împodobit. Ca în fiecare an, voi marca Crăciunul în mod tradițional”, a precizat Cătălin Graur.
   Mihai Copaci, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, vrea să simtă magia Crăciunului alături de cei dragi. „Voi petrece Crăciunul acasă, unde este cel mai bine. Alături de familie și prieteni. Pe masa festivă de Crăciun vor fi bucatele care ne-au consacrat pe noi, românii, sarmăluțe, preparate tradiționale din carne de porc, cozonac. Am împodobit și bradul și așteptăm cu drag colindătorii. Îi vom primi pe toți cei care vor să ne colinde. Cel mai bine, magia Crăciunului se simte alături de cei dragi!”, a precizat Mihai Copaci.
Parlamentarii petrec Crăciunul în familie
   Politicienii vrânceni vor petrece sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos acasă, alături de familii și de cei dragi. Întrebați ce cadouri vor să le aducă Moș Crăciun, ei au spus că vor multă sănătate și fericire alături de rude și prieteni. Oamenii politici susțin că această sărbătoare le aduce liniștea sufletească necesară după un an de muncă și dispute. 
   Senatorul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu, a declarat că sărbătoarea Nașterii Domnului o va petrece în familie, la munte. „De Crăciun voi fi în țară, la munte împreună cu familia așa cum cere tradiția. Îmi doresc ca Moș Crăciun să îmi aducă mie și tuturor vrâncenilor și românilor, multă sănătate, liniște, înțelegere, bucurie, prietenie și gânduri frumoase”, a precizat senatorul Cristian Dumitrescu. 
   Deputatul PSD de Vrancea, Victor Roman a precizat că va petrece sărbătorile de iarnă, la Adjud, alături de familie și de prieteni. „Ca în fiecare an voi petrece sărbătorile de iarnă, la Adjud, alături de familie și de prieteni așa cum  am făcut în fiecare an. Nașterea Domnului este o sărbătoare care trebuie marcată în familie”, a precizat deputatul Victor Roman. 
   Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr a declarat că va petrece sărbătorile Crăciunului la munte, împreună cu familia. „De Crăciun voi fi la munte, împreună cu familia, iar acesta este lucrul cel mai important. De la Moș Crăciun aș dori multă sănătate, atât pentru mine cât și pentru toți românii”, a precizat deputatul Angel Tîlvăr. 
Tuturor vrâncenilor, Monitorul de Vrancea le urează CRÄ‚CIUN FERICIT !

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?