La 24 de ani de la Revoluția începută la Timișoara, unii participanți își amintesc, cu oarecare nostalgie, de mobilizarea de atunci, de solidaritate, dar și de bătăile îndurate la Miliție sau în penitenciar și, deși nu toate „gândurile curate” s-au împlinit, sunt împăcați că au câștigat libertate. În urmă cu 24 de ani, în 15 decembrie, la Timișoara, câteva sute de enoriași ai pastorului reformat Laszlo Tokes au aprins lumânări și s-au rugat în centrul orașului pentru ca acesta să nu fie evacuat și mutat în alt oraș, conform unei hotărâri judecătorești. Pastorul făcuse comentarii critice la adresa regimului Ceaușescu în mass-media internațională.
În 16 decembrie, sute de timișoreni s-au adunat din nou în centrul Timișoarei, unde au scandat lozinci împotriva regimului Ceaușescu. Ulterior, acestora li s-au alăturat alți protestatari, cauza inițială a manifestării trecând în plan secund. Oamenii au manifestat toată noaptea, atât în centrul orașului, cât și în complexul studențesc, iar la un moment dat au încercat să incendieze clădirea în care își avea sediul Comitetul Județean al PCR.
Forțele de ordine au intervenit împotriva manifestanților, folosind gaze lacrimogene și lovindu-i cu bastoane de cauciuc. Mulți manifestanți au fost arestați, iar străzile orașulului arătau ca după război: vitrine sparte, magazine devastate, poze cu Nicolae și Elena Ceaușescu rupte.
A ieșit în stradă îndemnat de un vecin
Timișoreanul Virgil Hosu își amintește că în 16 decembrie 1989 a ieșit în stradă îndemnat de un vecin, după ce se întorsese de la serviciu. „Am ieșit în stradă în 16 decembrie 1989 după orele de serviciu. Lucram la Centrala Electrică de Termoficare, iar după orele de serviciu m-am întâlnit cu un vecin al meu, în apropierea blocului unde locuiam, în Zona Soarelui, și am auzit de ceea ce se întâmplase înainte cu o zi acolo, în Piața Maria. Vecinul mi-a spus: «Dom’le, se încearcă ceva acolo». El, fiind maghiar, mi-a spus să mergem și noi să vedem ce se întâmplă. Am mai luat cu noi un vecin și în jurul orei 15.00 am plecat spre Piața Maria. Nu am ajuns în această piață, ci în apropiere, unde am zărit un grup de 20-30 de persoane. Cu toții veneau spre centru. Ne-am alăturat lor, am venit spre Primărie cu toții, am discutat din nou despre ceea ce se întâmplase în Piața Maria. Acestui grup i s-au alăturat tineri, a tot venit lume și strigam cu toții «Jos comunismul». În aproximativ o oră, în grup deja eram aproape o sută de persoane”, rememorează Hosu.
Grupul de revoluționari din care făcea parte și Hosu a încercat, în zadar, să intre cu forța în Primăria Timișoara. „Tot strigând lozinci, am încercat să intrăm în Primărie. Am văzut atunci că sunt aproximativ 30 de persoane care făceau parte din Miliția Română și care au urmărit grupul din care făceam parte și eu. La un moment dat, ne-am trezit înconjurați de milițieni care erau însoțiți de câini și care au blocat intrarea. Când am crezut noi că suntem suficient de mulți, am vrut să forțăm intrarea. În acel moment ne-au atacat atât cu bastoane, cât și cu câini. Åži aveau și scuturi de plastic. S-a scandat împotriva Miliției. Asta a fost în jurul orei 16.30. Ei au încercat să ne despartă, dar noi am fugit și ne-am regrupat. Ne-am împărțit în câteva grupuri și am luat-o, eu și încă 15-20 de persoane, pe Calea Buziașului, cu intenția de a scoate lumea în stradă, să ni se alăture. Ne-am încurajat unii pe ceilalți”, spune revoluționarul.
De pe Calea Buziașului a străbătut aproape jumătate de oraș și a ajuns în zona Gării de Nord, unde, alături de alți revoluționari, a luptat. La propriu. „Între noi au fost infiltrați, în mod cert, ofițeri acoperiți. Eram urmăriți pas cu pas, am fost urmăriți de mașini cu numere mici. De altfel, pe una am și atacat-o, am încercat să o și răsturnăm, asta la ieșirea de sub pasajul de la Gara de Nord. Am fost atacați cu lopeți, cu cozi de târnăcoape. Loveau cu disperare, iar noi eram cu mâinile goale. Ne-am apărat cum am putut, am luat țevi din garduri și ne-am apărat. Cei care au căzut în această luptă au fost băgați în dube și duși în penitenciar”, povestește Hosu.
Arestat, bătut și obligat să dea declarații
În tot acest timp, soția și fiica lui Virgil Hosu au rămas acasă și nu mai știau nimic despre el. Între timp, cei doi vecini cu care el pornise spre centrul orașului au reușit să fugă chiar înainte de a fi urcați în dubele Miliției. Au ocolit întreg orașul, au luat-o prin cartierele mărginașe și au ajuns acasă după o zi și jumătate. În noaptea de 16 spre 17 decembrie, Hosu a fost arestat, bătut și obligat să dea declarații. Nu știa dacă va mai scăpa. Pe Virgil Hosu, ziua de 17 decembrie l-a găsit în Penitenciarul „Popa Åžapcă”. „Prima dată s-a tras în 17 decembrie 1989. Eram închis, arestat în Penitenciarul din Timișoara. M-au arestat în acea noapte, de 16 spre 17 decembrie 1989, la ora 3.30, la ieșire din Piața Dacia. Atunci au fost arestate aproape 800 de persoane. Printre aceste persoane mă aflam și eu. La penitenciar am fost bătuți pentru a spune ce am căutat acolo, de ce am ieșit pe străzi să demonstrăm. Ne-au luat unul câte unul și am fost judecați începând din 17 decembrie. Chiar în 18 decembrie, împlinisem 26 de ani, iar eu eram judecat și aveam o fată acasă. Sigur, am crezut că nu o să îmi mai văd copilul. Soția nu a mai știut nimic despre mine”, povestește emoționat revoluționarul.
