Ediția: Luni 7 Iulie 2025 Nr. 6914

VREMEA se va răci uşor în cea mai mare parte a ţării


SÂMBĂTĂ
Vremea se va răci ușor în cea mai mare parte a țării, astfel că temperaturile maxime vor avea valori între -4 grade în estul Transilvaniei și 7 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între -11 și -1 grad. Cerul va fi mai mult noros în zona de munte, unde va continua să ningă, iar vântul va avea întensificări viscolind ninsoarea, cu rafale de peste 70 km/h, în timp ce pe crestele înalte, cu precădere ale Munților Banatului, Carpaților Meridionali și de Curbură, va depăși 100 km/h. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar ninsorile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse în regiunile intracarpatice și doar izolat în Oltenia și Moldova. Îndeosebi ziua, intensificări ale vântului vor fi și în celelalte zone, dar la cote mai reduse, cu viteze la rafală de până la 70 km/h.
La munte, vremea se va răci. Cerul va prezenta înnorări și va ninge slab. Vântul va fi tare și va viscoli zăpada.
DUMINICÄ‚
În țară, vremea va fi rece în jumătatea de nord a țării, în timp ce în restul zonelor valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru prima decadă a lunii decembrie. Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări în zona de munte, unde local va mai ninge slab, iar în restul teritoriului ninsorile se vor semnala numai izolat. În cursul nopții, nebulozitatea se va accentua treptat în majoritatea regiunilor, începând cu cele din jumătatea de nord-vest și vor fi ninsori slabe în Maramureș, nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni și izolat în Crișana și nord-vestul Transilvaniei.  Vântul va avea intensificări în regiunile centrale, sudice și estice în timpul zilei, iar la munte pe tot parcursul intervalului, viscolind și spulberând zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 grade în estul Transilvaniei și 6 grade în Lunca Dunării, iar cele minime între -12 și -2 grade.
La munte, vremea va fi rece. Cerul va prezenta înnorări și local va ninge. Vântul va avea intensificări și va viscoli zăpada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?