Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Federaţia Română de karate SKDUN laudă cluburile vrâncene


    Federația Internațională Shotokan Karate Do of United Nations (SKDUN) a devenit foarte cunoscută în ultimii anii. Beneficiind de o linie tehnică și managerială foarte bună, această federație internațională a început să se impună din ce în ce mai mult în lumea karate-ului mondial, alături de alte federații de profil. În România, departamentul de karate shotokan SKDUN din cadrul Federației Române de Arte Marțiale a cunoscut o puternică dezvoltare, mai ales datorită susținerii pe care a avut-o din partea Ministerului Tinretului și Sportului, ajungând la un număr de peste 50 de cluburi și peste 1.000 de sportivi legitimați. 
   În contextul în care în multe alte sporturi numărul de sportivi scade, este lăudabil că în departamentul SKDUN există o creștere reală a practicanților. Potrivit conducătorilor acestui departament, „acest lucru trebuie apreciat și susținut pentru a putea să se dezvolte și mai mult și să atragă și mai mulți tineri spre pratcticarea artelor marțiale, adică spre sport. 
Printre cluburile din România care s-au remarcat în SKDUN în mod constant se află și patru cluburi vrâncene: Unirea Focșani (antrenor Aurel Giurgea), CSM Focșani 2007 și Satori Focșani (antrenori Daniel Fusaru și Marius Pahoni) și Kazumi Panciu (antrenor Marius Cojocaru)”, se arată în informarea remisă de Federația Internațională Shotokan Karate Do of United Nations. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?