Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

VIDEO şi GALERIE FOTO: Casele unor oameni de afaceri, prădate de trei hoţi din Argeş


   Patru vile din Petrești, comuna Vînători, au fost prădate de trei hoți argeșeni, în noaptea de luni spre marți. Hoții, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani, au plecat cu „tolba” plină cu bani, bijuterii din aur, carduri și aparatură electronică. Când au ajuns în Pitești, unde își au domiciliile, ei au fost întâmpinați de oamenii legii argeșeni, care i-au dus la audieri. Bunurile furate din Vrancea au fost găsite asupra celor trei tineri. Ancheta este în curs de desfășurare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, având în vedere că suspecții au mai comis și alte fapte penale, atât pe raza județului de domiciliu, respectiv Argeș, cât și pe raza altor județe, printre care și Vrancea. 
   Ieri dimineață, proprietarii a patru locuințe din Petrești, comuna Vînători, au constatat că din case le lipseau sume importante de bani, bijuterii de valoare, carduri bancare, dar și alte bunuri. Locuințele le-au fost prădate în noaptea de luni spre marți, dar somnul proprietarilor nu a fost perturbat în niciun fel, hoții fiind foarte „silențioși”. 
   Primul care a sunat la 112 și a sesizat dispariția mai multor bunuri a fost omul de afaceri Ioan Săcăleanu. Polițiștii au demarat verificările, ocazie cu care au constatat că locuința acestuia nu era singura călcată de hoți. Alte persoane, respectiv Maricel Radu, Aristide Tudor și directoarea unei fabrici de confecții, Cezarina Leca, primiseră „vizita” nedorită a hoților argeșeni. 
   Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vrancea au demarat ancheta și la scurtă vreme au dat și de cei trei suspecți, care ulterior au fost  prinși în Pitești, județul Argeș. Este vorba de S. L. G., de 30 ani, M. B., de 27 ani, și E. C. M., de 25 ani, toți din municipiul Pitești, care au fost reținuți ieri pe bază de ordonanță, urmând a fi propuși pentru arestare preventivă. Aceștia ar fi dat spargeri pe raza mai multor județe din țară.
Hoții nu erau pentru prima oară în Vrancea 
 
   Potrivit unor surse apropiate anchetei, hoții au mai venit în Vrancea și în urmă cu câteva zile, atunci când au încercat să fure bunuri de valoare din casa doctorului Mircea Stoenoiu, fostul manager al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, situată în comuna Bordești. Din casa medicului nu au reușit să fure nimic pentru că au fost auziți de un membru al familiei, așa că au trebuit să se facă nevăzuți. De asemenea, au încercat să fure bunuri și dintr-o locuință din satul Cîndești, comuna Dumbrăveni. 
   Luni, cei trei suspecți au revenit pe raza județului Vrancea, fiind transportați cu o mașină de alte persoane, care fac parte din aceeași grupare. Băieții au ajuns la Petrești, au intrat în pădure, iar noaptea au intrat în curțile a patru persoane, după ce au spart lacătele cu care erau asigurate porțile. Au pătruns apoi în locuințe și, silențioși fiind, au cotrobăti prin camere în timp ce proprietarii dormeau. 
   Potrivit acelorași surse, hoții au sustras din casa afaceristului Săcăleanu  aproximativ 6.000 de euro, dar și bijuterii în valoare de aproximativ 5.000 lei și o poșetă, în care se aflau mai multe documente, acestea din urmă fiind recuperate. Din locuința Cezarinei Leca ar fi sustras câteva sute de euro, dar și carduri bancare, de pe care au și scos bani. Anchetatorii vrânceni ne-au precizat ca suspecții ar fi scos de pe cardurile furate suma de aproximativ 10.000 lei. 
   De la o altă persoană au furat aproximativ 2.000 lei și un ceas, iar de la cea de-a patra parte vătămată au furat suma de 1.000 de lei, care fusese lăsată într-un taxi, parcat în curte. Unele dintre imobilele călcate de hoți erau prevăzute cu sisteme de securitate, dar care însă nu erau activate. 
Polițiști din trei județe, pe urmele hoților 
   Pentru prinderea celor trei suspecți, de loc din Pitești, au lucrat oamenii legii din trei județe, printre care și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vrancea. Oamenii legii știau că băieții vor ajunge pe raza județului Vrancea, dar nu știau și unde vor acționa. Au aflat abia ieri dimineață, când Săcăleanu a reclamat că i-a fost spartă locuința. Ulterior, cei trei au fost prinși, de reținerea lor ocupându-se oamenii legii din Pitești. Potrivit unor surse, cei trei tineri au dat spargeri și în județele Prahova, Dolj, Mehedinți și Argeș. 
   Ieri, suspecții au fost reținuți de polițiști, urmând ca astăzi să fie propuși pentru arestare preventivă. „În dimineața zilei de 19.11 a.c., polițiști din cadrul I.P.J. Argeș – Serviciul de Investigații Criminale, împreună cu polițiști ai Direcției de Operațiuni Speciale – I.G.P.R., Serviciului de Operațiuni Speciale Pitești și polițiști ai Inspectoratelor de Poliție Prahova și Vrancea au identificat și reținut 3 bărbați suspecți de comiterea unor furturi din locuințe pe raza localității Albești-Paleologu din județul Prahova. Cei 3 suspecți, S.L.G, de 30 ani, M.B., de 27 ani și E.C.M., de 25 ani, toți din municipiul Pitești, sunt autorii a trei furturi din locuințe (comise prin efracție) de pe raza comunei Petrești, județul Vrancea, fiind suspectați și de comiterea mai multor fapte de acest gen pe raza mai multor județe, inclusiv în municipiul Pitești. Cei 3 bărbați au fost reținuți pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Argeș. 
Localnicii cred că hoții aveau sisteme cu ultrasunete pentru câini 
 
   Ieri, în Petrești nu era om care să nu fi auzit de ceea ce s-a întâmplat în satul lor. Chiar dacă ieri după amiază, după plecarea anchetatorilor de la fața locului, drumul părea pustiu, din loc în loc, câte o persoană mai ieșea la stradă și se uita în stânga și în dreapta.  
   Fiica uneia dintre părțile vătămate ne-a povestit că pe parcursul nopții de luni spre marți, deși familia sa deține doi câini, niciunul dintre aceștia nu a lătrat când hoții au rupt lacătul din spatele casei sau când au spart încuietoarea mașinii, care era parcată lângă geamul dormitorului. Părinții fetei sunt convinși că hoții au avut „sisteme speciale” împotriva câinilor. „Avem doi câini, dar din câte am înțeles de la mama, au un sistem special și au făcut câinii să tacă. Am înțeles că i-au găsit în alt județ. Nu am auzit nimic, au spart lacătul din spatele casei cu o rangă și au intrat. Ne-au spart și mașina, care era în dreptul camerei mele și nu s-a auzit nimic”, ne-a spus Denisa T.. 
   Fata ne-a povestit că, inițial, părinții săi nu au știu că au fost victimele hoților. Dar când au auzit că vecinii au rămas fără bani și bijuterii, s-au gândit să verifice și ei starea locuinței. Așa au aflat că și ei fuseseră prădați de hoți. „Vorbeam cu tata de dimineață și glumeam că bine că am ascuns lingourile de aur. Am văzut apoi poliția și i-a spus tatei să o sune pe mama să o întrebe dacă nu cumva au trecut și pe la noi și au furat ceva. Am găsit lacătul rupt, pe care apoi l-a luat poliția pentru a ridica amprente”, ne-a mai spus tânăra.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?