Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Elevii, îndemnaţi să doneze fructe şi legume


   Preșcolarii, elevii și studenții sunt invitați să participe cu donații la proiectul „Săptămâna fructelor și legumelor donate”, ce se desfășoară în perioada 4-8 noiembrie, în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară. În acest sens, săptămâna trecută, la Centrul Åžcolar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” din Focșani a fost organizată o întâlnire, în vederea mobilizării cadrelor didactice din Focșani. La discuții a luat parte și lector universitar doctor Cornel Ilade, de la Universitatea din București.
   În acest fel se dorește sensibilizarea elevilor, care să-i sprijine pe copiii ce provin din comunități dezavantajate, dar și pe bătrâni. „Este un proiect național, dar îl desfășurăm și la nivel de județ. Voluntarii din școli vor aduna fructe și legume pe care le vor dona copiilor de la școlile speciale, din grupurile dezavantajate, dar și centrelor de bătrâni. Aceste acțiuni sunt premergătoare sărbătorilor de iarnă. Anul acesta se dorește și participarea tinerilor din școlile postliceale și facultățile din Focșani”, a declarat Liliana Jeni Mihai, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Vrancea, coordonator de proiect la nivel județean.
   Anul trecut, în Vrancea s-a reușit colectarea a peste 2 tone de fructe și legume, ce au fost apoi donate. La nivel regional, Felicia Panaite este coordonator în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?