Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Garda Financiară predă echipamentele către ANAF


   La Garda Financiară a început, ieri, inventarierea tuturor obiectelor care vor fi predate către Administrația județeană a Finanțelor Publice Vrancea. Este ultima etapă înainte de desființarea efectivă a instituției care a avut ca atribuție principală combaterea evaziunii fiscale. Atribuțiile Gărzii au fost preluate de noua instituție, Direcția Antifraudă Fiscală, care va funcționa de la 1 noiembrie. „A început inventarierea de către ANAF. Se predau toate, calculatoare, mașini, echipament”, a explicat Costel Isticioaia, ultimul șef al Gărzii Financiare din Vrancea.
    Cei 13 comisari care mai figurează acum la Garda Financiară s-au înscris la concursurile pentru posturile vacante atât la Direcția de Combatere a Fraudelor, pentru cele trei posturi de inspector antifraudă din Focșani, cât și pentru posturile vacante la nivelul Direcției regionale de la Constanța.
    Zece candidați au fost declarați admiși la concursul pentru cele trei posturi de inspector antifraudă de la Direcția de Combatere a Fraudelor, arondați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat că au fost admise candidaturile lui Nicu Tălmaciu, Cicerone Costinel Chiriac, Costel Stan și Åžtefania Mărmureanu pentru postul de inspector asistent. Pentru postul de inspector principal au fost admise dosarele depuse de Dorica Mateescu, Lucian Petrea și Ionel Adrian Albu. Pentru funcția de inspector debutant s-au înscris Andreia Ramona Slavu, Gabriel Cezar Chelariu și Adrian Dragne.
    Prima probă a examenului va avea loc în data de 19 octombrie și va consta într-un test grilă, după care urmează interviul la o dată care va fi stabilită. Reorganizarea sistemului fiscal din România a însemnat și repartizarea unor inspectori antifraudă, prin Direcția de Combatere a Fraudelor, la parchetele de pe lângă tribunale. În total sunt aproape 1.200 de posturi scoase la concurs la nivel național pentru noua instituție care va înlocui Garda Financiară în combaterea evaziunii fiscale.
    Pe lângă pregătirea de specialitate, candidații au trebuit să obțină și avizul psihologic care privește evaluarea psihologică complexă și avizul psihologic cu privire la aprecierea nivelului de integritate al candidatului. Avizul psihologic a fost acordat în urma unui test psihologic și a unui interviu desfășurat la unul dintre cabinetele anunțate de ANAF.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?