Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Turneul de tenis „Focşani Garros“, aproape de final


   Timp de aproape două de zile, terenurile de tenis de câmp ale Complexului Sportiv „Milcovul-Sud” din Focșani au găzduit partidele ediției a patra a turneului „Focșani Garros”, competiție destinată iubitorilor „sportului alb” din Vrancea. Ediția din acest an a fost organizată de seniorii tenisului vrâncean, alături de Clubul Sportiv Unirea Focșani, iar la buna desfășurare și-au adus contribuția firmele Maxi Com (reprezentată prin Ion Paraschiv) și Dorex (reprezentată prin Eugen Å¢îru). Întrecerea din acest an a reunit la start aproape 50 de jucători vrânceni, care s-au întrecut la simplu și dublu, iar la simplu, s-au desfășurat mai multe partide în calificări pentru accederea pe tabloul principal. 
   Competiția se află în plină desfășurare. La simplu, s-a ajuns până în faza sferturilor de finală, iar la dublu, concurenții se vor întrecere în faza optimilor de finală. La simplu, cei care se vor lupta pentru un loc în semifinale și finală sunt Petrică Huzuneanu, Lică Vasile Pavel, Fănuț Pătulea, Virgil Străistaru, Cristi Mărgel, Dan Åžerbănuț și Firel Bîrsan și câștigătorul partidei dintre Constantin Ciocîrlan și Doru Simiz. Sferturile de finale ale „Focșani Garros” sunt programate astăzi, iar finala se va disputa vineri, 11 octombrie. La finalul turneului, organizatorii vor acorda sportivilor de pe podium cupe și diplome speciale.
Schimbare de sistem începând cu ediția din 2014
   Tenismanii Constantin Ciocîrlan, Marius Stănilă, Vasile Lică Pavel și Costel Nicu Ilie au fost performerii ediției din 2012 a turneului de tenis pentru amator „Focșani Garros”. Ciocîrlan s-a clasat pe locul 3 la categoria -50 ani, Marius Stănilă a fost revelația competiției la această categorie de vârstă, iar Vasile Lică Pavel a urcat pe treapta a treia a podiumului la categoria +50 ani, iar Costel Nicu Ilie a fost desemnat revelația turneului.
   Întrecerea a fost structurată pe două serii: categoria -50 de ani, respectiv +50 de ani. În proba de simplu la categoria -50 de ani, turneul „Focșani Garros” a fost câștigat în acest an de Firel Bîrsan, care s-a impus în finală, 3-6, 7-6 (4), 4-1 (abandon) în fața lui Vasile Burgă. La categoria +50 de ani: finala: Petrică Huzuneanu – Fănuț Pătulea 6-3, 6-3. Organizatorii au anunțat că începând cu ediția 2014, Turneul „Focșani Garros” va avea un sistem nou, cu două categorii, avansați și începători. 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?