Ediția: Sâmbătă 14 Iunie 2025 Nr. 6898

Hala unui gater, mistuită de flăcări


   Incendiul care a cuprins, joi seara, hala unui gater din satul Găgești, comuna Bolotești, a provocat pagube însemnate. Acoperișul clădirii s-a făcut scrum pe o suprafață de aproximativ 200 metri pătrați și s-au deteriorat elemente din compunerea centralei termice. Până ieri la orele prânzului, cauza incendiului încă nu fusese stabilită.
    „Trei autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Stației de Pompieri Vidra au acționat pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins hala unui gater din satul Găgești, comuna Bolotești, în cursul serii de joi, 3 octombrie a.c. Intervenția pentru localizarea și lichidarea incendiului care se manifesta la una din clădirile unei societăți comerciale din Bolotești, care adăpostea centrala termică din incintă, s-a desfășurat în colaborare cu serviciul voluntar pentru situații de urgență din localitate. Evenimentul a fost anunțat la dispeceratul integrat ISU-SAJ în jurul orei 19.00, iar în urma incendiului au ars acoperișul clădirii, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de 200 mp și s-au deteriorat majoritatea elementelor componente ale centralei termice. O comisie mixtă efectuează cercetări în vederea identificării cauzei și împrejurărilor care au dus la producerea incendiului”, a explicat locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
    Tot joi, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgență 112, să intervină pentru soluționarea a opt situații medicale de urgență. Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele SMURD se regăsesc problemele abdominale și diferite traumatisme. Paramedicii din cadrul ISU Vrancea au intervenit în municipiile Adjud și Focșani, dar și în comunele Corbița, Bîrsești, Pufești și Vînători, acționând pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul pacienților la spital, unde au fost preluați de medicii de gardă din cadrul structurilor de primire urgențe ale spitalelor din Adjud, Focșani, și Vidra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?