Un bărbat de 38 de ani, din comuna Popești, a murit ieri, electrocutat. Nenorocirea s-a petrecut în timp ce victima bătea nucul din fața porții. Din neatenție, Dorin Daniel M. a atins cu o bară metalică, cu care scutura nucile, un fir de la rețeaua electrică a localității, moment în care s-a electrocutat. La fața locului a ajuns atât un echipaj SMURD cât și un echipaj al SAJ, cadrele medicale resuscitându-l pe bărbat câteva zeci de minute. Din păcate însă, manevrele nu au avut rezultat, în cele din urmă fiind declarat decesul. „La fata locului am găsit un bărbat în vârstă de 38 de ani, cu arsură electrică. L-am resuscitat timp de 45 de minute, dar fără succes, după care a fost declarat decesul”, a precizat medicul Dorinel Ticu, din cadrul SAJ Vrancea.
Potrivit localnicilor, ieri dimineață, victima și soția sa s-au hotărât să bată nucul din fața porții. Cei doi au ieșit în stradă, iar bărbatul s-a urcat în copac, având în mână o bară metalică de aproximativ patru metri lungime, cu care urma să dea jos nucile de pe ramurile la care nu putea ajunge. Din neatenție, el a atins cu bara din metal firele de la rețeaua electrică și s-a electrocutat. Imediat după aceea, Dorin Daniel M. a căzut din nuc.
Incidentul a fost anunțat la 112, la fața locului au ajuns pe lângă cadrele medicale și polițiștii din comună și colegii lor de la Secția de Poliție Rurală Cotești. Åžeful Secției, comisarul șef Adrian Oprea, ne-a precizat că a fost întocmit dosar penal și că cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului. „Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că victima s-a urcat în nuc, având în mână și o bară metalică. Partea superioară a coroanei nucului este traversată de rețeaua electrică a localității, iar victima a atins firul electric cu bara metalică pe care o avea asupra sa, moment în care s-a electrocutat. Bărbatul a fost resuscitat aproximativ 45 de minute, iar în jurul orei 10.45 cadrele medicale au declarat decesul. Cadavrul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Cotești în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a avenimentului”, a explicat comisarul șef Oprea.
Tatăl victimei nu a fost de acord cu necropsia
După incident, la fața locului a ajuns și tatăl bărbatului decedat. Acesta nu a vrut sub nicio formă ca trupul neînsuflețit al fiului său să fie dus la Serviciul de Medicină Legală Vrancea. Polițiștilor le-a trebuit ceva timp și răbdare să-l convingă pe bărbat că aceasta este procedura. Oamenii legii i-au explicat tatălui, care nu dorea ca fiul său „să fie tăiat”, că altfel nu poate fi înmormântat, pentru că nimeni nu-i va elibera certificatul de deces de care are nevoie pentru înmormântare.
În cele din urmă, bărbatul a aceptat că trupul fiului său trebuie dus la SML, cadavrul fiind urcat în carul mortuar. Urmează ca astăzi, medicii legiștii să efectueze necropsia și să stabilească cu exactitate cauza morții. Bărbatul decedat avea un copil, după cum ne-au spus localnicii.