Ediția: Marți 17 Iunie 2025 Nr. 6900

MITA în sistemul medical, des invocată de elevi, părinţi şi profesori


   Elevii, părinții și profesorii recunosc deopotrivă că mita în sistemul medical este cel mai relevant caz de corupție pe care l-au trăit personal, aceasta surclasând următoarele două categorii invocate, respectiv mita în sistemul educațional și cea la polițiști, potrivit unui studiu Avangarde.
   Potrivit studiului, la întrebarea „Care sunt principalele trei lucruri care vă vin in minte când vă gândiți la corupție?”, pe primul loc se situează categoria definită ca „mită, șpagă, cadouri, atenții”, la care 19% dintre răspunsurile părinților și profesorilor și 17% dintre cele ale elevilor indică faptul că aceștia au recurs la astfel de acte pentru a obține ceva. Pe locul al doilea se situează categoria „politică, politicieni, parlament, guvern”, care atinge un maxim în cazul profesorilor (15%), aceștia fiind urmați de elevi (11% dintre ei au invocat această categorie) și de părinți, cu 10%. 
   La întrebarea legată de cele mai relevante cazuri de corupție trăite personal de către respondenți, cele mai multe răspunsuri au indicat mita în sistemul medical, menționată ca primă opțiune atât de elevi (12%), cât și de părinți (25%) și profesori (22%). Următoarele două categorii menționate se află la mare distanță de prima. Astfel, 4% dintre elevi, 3% dintre profesori și doar 1% dintre părinți au dat, ca prim răspuns, mita în sistemul educațional, ponderile fiind, de asemenea, foarte mici și în cazul categoriei mită la polițiști.
   Repondenții au fost rugați apoi să enumere actele de corupție în funcție de gravitate. Astfel, a acorda o sumă de bani unui magistrat pentru clasarea/încetarea unui dosar penal a fost considerată de toate categoriile ca fiind cel mai grav act de corupție, notat cu 10 în cea mai mare măsură (48% de către elevi, 67% părinți, 75% profesori ). Următoarea situație, ca gravitate, este „a încasa mită pentru a trece cu vederea neregulile financiare, din funcția de controlor fiscal”( 44% elevi, 58% părinți, 64% profesori ).
   În ceea ce privește răspândirea corupției în mediul educațional, 8% dintre părinți susțin că există corupție în foarte mare măsură, urmați de elevi (5%) și de profesori (4%). Respondenții au spus, de asemenea, că nu ar depune reclamații dacă li s-ar cere șpagă, pentru că oricum nu ar fi nimeni pedepsit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?