Comisia Centrală de Arbitri a Federației Române de Handbal a anunțat loturile naționale de arbitri A și B, precum și lotul de candidați pentru sezonul 2013/2014. În lotul „fluierașilor” care vor oficia în Divizia A se regăsește un singur reprezentant al Colegiului de Arbitri Vrancea, acesta fiind adjudeanul Adrian Dumitru.
În vârstă de 35 de ani, el face pereche cu Vladimir Teglaș (Prahova), cei doi alcătuind unul dintre cele mai valoroase cupluri de arbitri din țară. Adrian Dumitru (antrenor coordonator la Clubul Sportiv Åžcolar Adjud) a făcut de curând pasul spre Divizia A, fiind promovat în urma calificativelor bune primite din partea observatorilor din cadrul Federației Române de Handbal, dar și în urma examenelor susținute la Brașov în fața Comisiei Centrale a Arbitrilor.