Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Sediul Ocolului Silvic Gugeşti, scos la vânzare


   Silvicultorii scot la licitație 16 cabane, cantoane și depozite situate în Vrancea și care nu mai sunt utile sau se află pe terenuri care au fost retrocedate. Cel mai valoros activ este depozitul și terenul de trei hectare aferent de la Gugești. Prețul de pornire la licitație pentru acest obiectiv este de peste un milion de lei. Tot la Gugești va fi scos la vânzare sediul Ocolului Silvic, unde prețul de pornire este de 224 mii lei. Amatorii de vânătoare au la dispoziție câteva obiective interesante, respectiv cabana de vânătoare cu anexele aferente de la Rădulești, unde prețul de pornire este de 83 mii lei sau cabana de vânătoare de la Căldari, comuna Nereju, unde prețul de pornire la licitație este de 42 mii lei.
    Pe lista obiectivelor care sunt scoase la vânzare se mai află cantoanele silvice Cabalașu, Pietrosu – comuna Nistorești, Humii- comuna Năruja, Doaga- Mărășești, Rudari-comuna Gura Caliței, Băhneanu- comuna Tulnici, Alunu- comuna Păulești, Cotești – comuna Cotești, cabana de muncitori de la Verdele și sediul Brigada Verdele, din Nistorești, cabana de muncitori Giurgiu, din Nistorești, punctul de achiziție Bălosu, tot din Nistorești. Licitația pentru aceste obiective va avea loc mâine, iar informații detaliate pot fi găsite pe site-ul Romsilva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?