Pompierii din cadrul Detașamentului Focșani au intervenit miercuri, pentru a debloca ușa de acces în casa unei bătrâne de care nu se mai știa nimic de câteva zile. Ei au intrat în apartament pe geam și au deschis ușa din interior. Pe femeia de 81 de ani au găsit-o în stare de inconștiență. Aceasta a fost preluată de o ambulanță și dusă la spital. „Joi, 18 iulie a.c., un echipaj de pompieri militari a acționat pentru deblocarea căii de acces în apartamentul unei bătrâne deoarece exista posibilitatea ca aceasta să fie decedată. Vecinii nu au mai văzut-o de câteva zile și au solicitat sprijin pentru a intra în apartament, întrucât ușa de acces era încuiată. Imediat după primirea apelului prin intermediul numărului unic de urgență 112, la fața locului s-au deplasat o autospecială de capacitate medie din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani și o ambulanță SAJ. Apartamentul se afla la etajul al II-lea al unui bloc de pe strada Bârsei din municipiul Focșani, iar pompierii au pătruns pe geamul de la balcon cu ajutorul scării culisabile și au deschis ușa din interior. Maria R., în vârstă de 81 ani, a fost găsită în stare de inconștiență în interiorul dormitorului și a fost preluată de echipajul de prim ajutor calificat”, ne-a spus locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.