Un bărbat din comuna Crucea, județul Suceava, este cercetat pentru trei infracțiuni, respectiv ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice și port ilegal de cuțit. El a fost surprins de jandarmi în timp ce avea un conflict cu alte persoane. Incidentul s-a petrecut marți, în jurul orei 14.30, pe strada Gheorghe Asachi, din Focșani. Jandarmii au fost anunțați că trei bărbați se ceartă în plină stradă și au plecat către locul indicat.
Când au ajuns în apropierea lor, doi dintre ei erau tăiați la mâini, iar cel de-al treilea avea în mână un cuțit. „În data de 15.07.2013, în jurul orelor 14.30, o patrulă auto din cadrul IJJ Vrancea, fiind în timpul serviciului de menținere a ordinii și siguranței publice pe raza municipiului Focșani, a fost sesizată că pe strada Gheorghe Asachi are loc un conflict între trei bărbați. Patrula de ordine publică s-a deplasat de urgență la fața locului și au fost identificate cele trei persoane, care se aflau în stare vădită de ebrietate. Una dintre persoane, un bărbat, în vârstă de aproximativ 40-45 ani, avea în mână un cuțit, o altă persoană de sex masculin prezenta plăgi tăiate la brațul stâng, iar cea de-a treia persoană prezenta, de asemenea, o tăietură la nivelul mâinii drepte, între degetul arătător și mijlociu”, ne-au transmis jandarmii vrânceni.
Imediat, ei l-au imobilizat pe bărbatul care avea cuțitul în mână și au chemat un echipaj de la ambulanță pentru a le acorda îngrijiri medicale celor doi bărbați tăiați pe mâini. În urma verificărilor, jandarmii au stabilit și identitatea bărbatului care avea asupra sa cuțitul. Este vorba despre Gheorghe C., domiciliat în comuna Crucea, județul Suceava, în vârstă de 43 de ani. Pe numele acestuia s-a întocmit și un dosar penal de cercetare. „Bărbatului i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și sancționată de articolul 321 Cod Penal și portul cuțitului, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor, faptă prevăzută și sancționată de articolul 2, punct 1, alineat 1 din Legea nr. 61/1991 republicată și modificată. Documentele urmează să fie predate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, în vederea continuării cercetărilor”, au adăugat jandarmii.