Astăzi vi-l prezentăm pe medicul cardiolog Mitel Burcă. Este medic de 20 de ani la Spitalul Județean, iar de doi ani este șeful secției de Cardiologie. Se mândrește cu familia sa, dar și cu a sa carieră. Moartea medicului Vărăsciuc de la Ambulanță l-a marcat cel mai mult, de când este medic.
Reporter: Unde v-ați născut și unde ați copilărit?
Medicul Mitel Burcă: M-am născut aproape de Focșani, în comuna Vânători. Am trăit acolo circa un an și jumătate, după care, părinții mei, fiind niște gospodari și având trei băieți, și-au făcut o casă în Focșani, unde m-am mutat la vârsta de un an și jumătate. După care, copilăria a fost în Focșani, chiar pe lângă spital. Åžcoala am făcut-o puțin mai încolo, la Åžcoala numărul 1, după care am făcut Liceul Cuza, iar facultatea la Iași.
Rep.: De ce ați ales medicina?
M.B.: Eu, în școala generală eram premiantul de serviciu, adică trebuia să fie cineva cu premiul I, iar acela eram eu. Mie mi-au plăcut științele exacte, dar în liceu am avut ghinionul să dau peste un profesor de matematică nu chiar strălucit și am renunțat la științele exacte. Åži ținând cont că participasem la câteva olimpiade pe țară cu profil umanist, am virat spre medicină. Åži părinții m-au impulsionat, că orice părinte vrea să își facă copilul doctor, mai ales că mai am doi frați, unul e avocat, celălalt colonel, și de voie, de nevoie am ales medicina. Am stat șase ani în Iași.
Rep.: Amintiri din perioada studenției?
M.B.: Nu prea deosebite, deoarece am făcut greșeala să mă însor din anul II de facultate, iar în anul V a apărut și copilul.
Rep.: Ce a urmat după facultate?
M.B.: Eu am fost printre cei ghinioniști, deoarece Ceaușescu vroia să disperseze ungurii, așa că noi, cei de la Iași, am avut falia de Est a Moldovei și a trebuit să fac 3 ani stagiul la Bârlad, după care m-au repartizat ca medic într-o comună de lângă Bârlad. Cu mari intervenții am reușit să mă repartizeze la Nereju, unde am stat 3 ani. Acolo am învățat medicina. Eram singur și acolo am învățat să fiu medic. Între timp, s-a mai dat un concurs de intrare în oraș, că erau trei posturi la Ambulanță, dar eu am cerut detașare la Nereju, că era acolo soția. Å¢in minte că înainte de Revoluție mă numiseră șef la Ambulanță, dar nu am fost niciodată, iar după Revoluție s-a dat specializarea.
Rep.: De ce ați ales Cardiologia?
M.B.: Eu am aflat seara că se fac înscrierile pentru specializare. M-am urcat în mașină, m-am dus la București. Am fost printre primii și m-am trezit că mă cheamă și mă întreabă ce vreau. Aveam de ales între Cardiologie și Neurologie. Mi s-a părut că sună mai frumos Cardiologie și cum nu-mi plăcea să stau cu ciocănelul în mână, am ales această specializare. Specializarea am făcut-o la Spitalul Fundeni din București, mentor l-am avut pe profesorul Carp. Acolo se practică medicină la nivel universitar. Am fost un autodidact. Doi ani am stat la București, m-am detașat aici, unde l-am prins pe doctorul Florențiu, care era as la teorie. De la toți am învățat câte puțin, dar nevoia te învață, mai ales când ești singur în gardă. Cert este că nu știu dacă am făcut o alegere bună, pentru că este o specialitate foarte stresantă, grea, unde ai parte de cazuri dramatice, la limita dintre viață și moarte.
Rep.: Ați avut vreun caz deosebit, care v-a rămas întipărit în memorie?
M.B.: Am un caz care mi-a rămas în minte și m-a marcat, cred că la o lună după am făcut și eu un infarct. A fost cazul doctorului Vărăsciuc, Dumnezeu să îl odihnească! Å¢in minte că eram de gardă, el a adus o femeie de vreo 120 de kilograme pe targă, a cărat-o singur, nu a trecut mult și a revenit alb și spunându-mi că îi este rău. Suferise un infarct foarte urât. Venise pe la 9.00 seara, m-am luptat să îl țin în viață până dimineață. El făcuse un infarct foarte grav, cu multiple complicații, făcuse mai multe stopuri cardiace. Când se trezea îmi spunea „Mitele, nu mă lăsa să mor!”. Erau familia, angajații pe hol, care plângeau. A fost ceva dramatic, care m-a marcat. Din păcate a murit pe masa de operație, la București. Apoi, am făcut și eu infarct. D-asta zic că este o specialitate stresantă, care te consumă, nu reușesc să mă detașez, să nu mă implic.
Rep.: De cât timp sunteți medic șef de secție?
M.B.: Din 93 sunt medic în spital, iar șef de secție sunt de doi ani. Sunt pentru că m-au pus ei, fusese un alt medic, apoi m-au pus pe mine.
Rep.: Ce nevoi are Secția de Cardiologie?
M.B.: De medici! Suntem prea puțini. Mai suntem trei, eu, doctorul Ochean, doctorița Benguș și vine și doctorița Miron. Avem trei rezidente, care vor veni sau nu vor veni peste trei ani. E greu să acoperim gărzile. O lună are 30 de zile, noi suntem nevoiți să facem foarte multe gărzi, chiar și 10 pe lună. Aparatură am avea cu ce să ne descurcăm, dar ne-ar trebui niște monitoare, niște defibrilatoare, o sondă pentru ecograf. Avem un manager nou, care este un bun gospodar, și așteptăm lucruri de bine. Medicație nu avem, dar nu sunt bani, trebuie să punem bolnavii să cumpere. Dar lipsa de medici este acută, mai avem nevoie de patru cardiologi.
Rep.: Despre viața personală ce ne puteți spune?
M.B.: Am avut două căsătorii, cu prima soție am stat 17 ani, avem un băiat împreună, cu care mă mândresc, dar și județul ar trebui să se mândrească, deoarece el coordonează programele software la Comisia Europeană. M-am recăsătorit. M-am înțeles bine cu ambele soții. A doua soție are și ea un copil, practic am doi băieți. Anul trecut am avut nunta cu băiatul meu, anul acesta voi avea cu copilul soției.
Rep.: În timpul liber ce vă place să faceți?
M.B.: Timpul liber este limitat. Să mă plimb. De exemplu, duminica s-a creat o tradiție la nașul meu de cununie, Martiș, ne întâlnim un grup de 10 amici acolo și vorbim, ne distrăm, ne relaxăm. Îmi place să mai pescuiesc, să citesc o carte bună.
Rep.: Ați avut vreun moment în viață în care ați simțit că clacați?
M.B.: Am avut în sensul că am avut ceva probleme de sănătate și mă întrebam oare cu ce am greșit, dacă eu am făcut numai bine în viață. Dar am trecut peste ele, acum sunt bine. Pot spune că la 55 de ani sunt un om împlinit.
Rep.: Cu ce vă mândriți ca medic? Dar ca om?
M.B.: Ca om mă mândresc cu ce am realizat în viață, cu familia mea. Ca medic, mă mândresc că am reușit să salvez vieți, ca datorită mie trăiesc mulți oameni. Noi, medicii, salvăm vieți. Efectiv întoarcem oamenii înapoi la viață. Am avut 15-20 de cazuri de moarte clinică, oameni pe care i-am adus la viață și trăiesc și acum.
Rep.: Sunt persoane cărora vreți să le mulțumiți?
M.B.: În primul rând părinților mei, pentru că au fost oameni modești, cărora nu le-a fost rușine să muncească și au oferit totul copiilor. Vreau să îi mulțumesc și familiei mele! Pentru tot! Vreau să trăim, să fim sănătoși în continuare, pentru a fi alături de copiii noștri.
