Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

VIDEO: Primarul spune că apa caldă va fi oprită până în august în Focşani


   Focșănenii racordați la sistemul centralizat de încălzire trebuie să se pregătească pentru o perioadă destul de mare în care nu vor avea apă caldă. Agentul termic a fost întrerupt luni, din cauza neplății unei rate restante către furnizorul de gaze, iar apa caldă va reveni la robinete, cel mai probabil, după data de 10 august, potrivit declarațiilor primarului Decebal Bacinschi. Întreruperea apei calde în Focșani coincide și cu sărbătorirea Zilelor Municipiului Focșani, însă sistarea apei era necesară în vederea efectuării reviziei anuale la ENET și pentru continuarea lucrărilor privind montarea conductelor termice. Întâmplarea face ca tăierea apei calde să coincidă cu prima ședință a noului Consiliu de Administrație de la SC ENET SA Focșani.

   Luni a avut loc prima ședință a noului Consiliu de Administrație de la SC ENET SA, care nu s-a mai întrunit de mai bine de un an de zile. Ghinionul a făcut că această întrunire a coincis cu oprirea furnizării apei calde către populație. Noul președinte al Consiliului de Administrație (CA) de la ENET, Vasile Dobre, fost viceprimar al Focșaniului, a spus că întreruperea apei calde a fost pe de o parte și o întâmplare fericită, pentru că în această perioadă se va realiza și revizia anuală la ENET și vor putea fi continuate și lucrările din cadrul proiectului de reabilitare a sistemului de termoficare urbană, care se desfășoară acum pe bulevardele Unirii și București. „Am luat act de problemele cu care se confruntă societatea. Nu aveam cum să găsim soluții peste noapte, ieri, la prima ședință, pentru a putea plăti rata restantă și a nu se opri gazul. ENET-ul este în plin proces de modernizare. În fiecare an, în timpul verii, ENET-ul este obligat să oprească apa caldă pentru revizia anuală. Constructorul ne-a solicitat tot în această perioadă să oprim furnizarea apei calde, pentru o anumită perioadă, pentru a putea să execute racordurile  pe arterele principale, pe Bulevardul Unirii și Bulevardul București. Oricum trebuia să oprim gazul. Nu s-ar fi produs săptămâna aceasta, când sărbătorim Zilele Municipiului Focșani, dar nu am avut altă variantă”, a spus Vasile Dobre. Acesta a reiterat faptul că societatea de termoficare a orașului a fost somată de furnizorul de gaze GDF Suez să plătească o rată din graficul de reeșalonare a datoriilor vechi, însă nu a mai putut plăti și, în aceste condiții, gazul a fost tăiat. „Dacă oamenii nu aveau datorii la ENET, nu se oprea acum gazul”, a mai precizat Dobre. Președintele CA a mai spus că se așteaptă numirea noului director, pentru a se încerca eficientizarea activității, iar ENET-ul să ajungă o societate pe profit.
    Romeo Seciu, mandatarul Consiliului Local Focșani la SC ENET SA a spus că noua conducere a societății va veni cu un program complet de măsuri pentru următorii ani la ENET, care va fi adus la cunoștința publicului. Acesta a mai specificat faptul că s-a dorit amânarea întreruperii apei calde până în toamnă, când se vor face probele la noile echipamente de la centrala ENET.

 
Cele trei motive ale primarului pentru oprirea apei calde   

    Primarul Decebal Bacinschi a spus că, de această dată, a fost de acord cu oprirea apei calde în Focșani, din mai multe motive. Primul este cel al pierderilor care  sunt în prezent la ENET. „Am fost în nenumărate rânduri împotriva opririi apei calde în municipiul Focșani. Acum am fost de acord cu această oprire a gazului, deși puteam găsi o soluție de reeșalonare a datoriilor, așa cum am făcut până acum, din mai multe motive. Unul din motive este acela că aruncăm banii pe fereastră. Cheltuim 20 de miliarde lei și încasăm 4 miliarde de lei vechi, deci de 5 ori pierdem în fiecare lună”, a spus primarul Bacinschi. Al doilea motiv invocat de primar este acela că se dorește realizarea unui racord separat pentru furnizarea apei calde, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Bulevardul Unirii, spre Sala Polivalentă. „Pe spațiul verde sunt două țevi, care merg în paralel cu acest canal, unde urmează să montăm conductele mari. Acum sunt pierderi foarte mari și pentru că diametrul celor două conducte diferă, apa ajunge călie la consumatori. Un alt motiv pentru care am întrerupt apa caldă în municipiul Focșani este acela că pe Bulevardul București constructorul a promis că într-o lună de zile va trece de Sala Polivalentă și va face racordul la punctul termic nr. 10 și la punctul termic din spatele blocurilor Nato. Sunt cam la jumătate din ce au promis și din cauza intemperiilor și pentru că am vrut să facem acest racord paralel pentru asigurarea apei calde”, a completat primarul.
    Bacinschi a precizat că întreruperea apei calde în Focșani este „pe o perioadă nedeterminată”. Primarul a spus, totuși, că apa caldă ar putea reveni la robinete în jurul datei de 10 august, când sistemul de termoficare trebuie repornit, pentru a se putea realiza probele la noile echipamente ale centralei termice. Până atunci, constructorul trebuie să ajungă cu lucrările la punctul termic de pe Strada Mihail Kogălniceanu (din spatele BRD). Până la această dată, ENET trebuie să plătească și facturile restante, pentru a putea fi reluată furnizarea gazului. Primarul Decebal Bacinschi a făcut, la rândul său, un apel la populație să plătească datoriile, menționând că o nouă majorare a capitalului social la ENET nu este o soluție posibilă. „Mă feresc să măresc capitalul social la ENET pentru că Primăria are o contribuție destul de mare de plătit la proiectele cu fonduri europene care se derulează în municipiu”, a precizat edilul. 

Focșănenii, atrași la sistemul centralizat prin rebranșări gratuite

    Primarul Decebal Bacinschi a făcut și câteva recomandări noului CA de la ENET. „Ar fi bine să facem o analiză, cât trebuie să plătească un om, chiar dacă restul apartamentelor dintr-o scară s-au debranșat, cât este consumul tehnic al unui apartament. Să i se facă un calcul pe paușal, nu să plătească toate pierderile pentru restul apartamentelor debranșate, nu știu dacă pierde atât de mult ENET-ul. Să fim corecți față de consumatorii noștri. Al doilea lucru ar fi să încheiem contracte individuale cu cetățenii. Sunt convins că în toate zonele unde am reabilitat rețelele termice sistemul centralizat de termoficare va fi cel mai rentabil, în următorii 2-3 ani. Pierderile vor fi reduse de la 28% la 14%. Dacă în Consiliul Local vom lua câteva măsuri, cum ar fi: cei care doresc să se racordeze din nou la sistemul centralizat, să facem noi acest racord pe cheltuiala noastră, indiferent cât ne costă, în așa fel încât să reușim să îi atragem din nou la sistemul centralizat. Dacă crește numărul celor care se branșează, cu atât prețul gigacaloriei va fi mai mic, iar costul va fi suportabil pentru populație. Energia electrică pe care o vom produce o vom vinde în sistemul național și astfel vom putea plăti cea mai mare partea  facturii la gaze”, a declarat Decebal Bacinschi. 
    ENET-ul are o capacitate de a asigura apa caldă și căldura pentru 30.000 de apartamente din Focșani, în condițiile în care în prezent ENET are doar 18.000 de abonați, restul fiind debranșați. 
    Directorul interimar al SC ENET SA a precizat că în prezent, datoriile populației însumează 10 milioane lei, la care se adaugă încă 10 milioane de lei, pentru ultimele facturi, inclusiv luna mai. „Facem un apel la populație să plătească facturile, pentru a putea repune sistemul în funcțiune când se vor finaliza lucrările și revizia”, a precizat și Mariean Vișan.
    În prezent, prețul de producere al unei gigacalorii la Focșani este de 450 lei, în timp ce populația plătește 214 lei/gigacalorie, diferența fiind suportată din subvenția acordată de Consiliul Local Focșani.
   

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?