Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Progresul Focşani, la ora bilanţului


   Echipa de futsal Progresul Focșani a încheiat sezonul 2012-2013 al ligii I pe locul 5, un loc care este mulțumitor. Cea mai bună echipă din județ a avut o evoluție mai mult decât bună în campionat, iar antrenorul principal al grupării de pe Milcov, Elvis Ilaș, a făcut o scurtă radiografie a parcursului din campionat.
   „A fost un sezon bun, ținând cont de situația financiară a clubului. Anul acesta am avut și satisfacții, dar și decepții. O mare satisfacție a fost la meciul cu United Galați unde, doar cu 7 jucători, am reușit să câștigăm. Au fost și două decepții: am pierdut meciul cu Odorheiul Secuiesc de la scorul de 3-1 pentru noi, când mai erau 4 minute de joc cu scorul de 3-4 și a doua a fost jucătorul Sorin Mândrescu care ar fi putut să se impună fără probleme în echipă, dar indolența l-a îndepărtat din rândul echipei. Am avut un an cu jucători aduși de la iarbă, Stanciu, Dumitriu, Sava (portar) și cred că au făcut o figură frumoasă pentru că este foarte greu să faci pasul de la teren cu iarbă, unde ai spații mari de joc și timp de revenire în timpul jocului față de teren redus (sală) unde nu ai timp și spațiu suficient pentru a gândi eficient totdeauna. Cei mai buni jucători ai sezonului trecut au fost Sergiu Sava și Emilian Chivu, care prin experiența și ambiția lor au făcut ca grupul să fie la înălțime, Sorin Popa a avut și el un rol foarte important în angrenajul echipei și prin inteligența lui în joc s-au înscris multe goluri în acest an. Pentru sezonul următor nu știu ce va fi, dar sunt sigur că împreună cu directorul tehnic Gurguiatu Petrache vom face o echipă competitivă care să aducă zâmbetul și bucuria pe fața suporterilor și tuturor celor care iubesc futsalul. Sper că și în acest an vom fi susținuți mai îndeaproape de factorii locali și poate și de câțiva sponsori ținând cont de greutățile financiare prin care au trecut și trec în continuare jucătorii și antrenorii. Dacă un jucător nu este mulțumit financiar la timp, nici randamentul lui în timpul unui meci nu poate fi de 100%”, ne-a declarat Elvis Ilaș, antrenorul principal al echipei de futsal, Progresul Focșani.

Primul antrenament, pe 15 iulie

   După ce a avut un rezultat bun în sezonul 2012-2013 al ligii I de futsal și și-a îndeplinit obiectivul, echipa de futsal Progresul Focșani are programat primul antrenament pe 15 iulie, la Sala Sporturilor. „Echipa noastră și-a îndeplinit obiectivele pe care ni le-am fixat pentru acest sezon, un parcurs cât mai lung în Cupa României și calificarea în play-offul primului eșalon al țării la futsal”, a spus directorul sportiv, Petrache Gurguiatu. În programul grupării de pe Milcov se află efectuarea unui stagiu de pregătire. Lotul pe care tehnicienii s-au bazat în campionatul trecut va suferi câteva modificări. „Cred că ne vom despărți de 2-3 jucători, dar avem în vedere încă 4-5 jucători care sper că vor face față cerințelor ligii 1 la futsal”, a mai spus Gurguiatu. Pe durata sezonului 2012-2013, gruparea de pe Milcov s-a bazat pe următorul lot de jucători: Valentin Borș, Bogdan Sava, Emilian Chivu, Marian Ungureanu, Sorin Popa, Florin Stanciu, Sergiu Sava, Liviu Dumitriu, Lucian Nistoroiu, Elvis Ilaș, Paul Alexandrescu și Georgel Sandu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?