Ateneul Popular a pregătit trei manifestări pe parcursul Zilelor Municipiului Focșani. Joi, de la ora 17.00, va avea loc o întâlnire sub forma unui atelier, intitulată „Sentimentul patrie”, pentru a celebra sentimentul de „acasă” și pentru a omagia poeți și scriitori vrânceni. Acțiunea se va desfășura la Muzeul „Trepte de Istorie” din Piața Unirii, în cadrul proiectului IntegrART. Parteneri sunt Liga Scriitorilor din România – Filiala Vrancea. Vineri, de la ora 11.30, va avea loc a doua întâlnire, în care va fi realizată prezentarea multimedia „Focșanii, până la 1859”, în cadrul proiectului „Istorie și patrimoniu cultural local”. Materialul va conține informații despre Focșaniul de altădată, imagini vechi și personalități ale vremii de dinainte de Unirea Principatelor Române. Parteneri în proiect sunt persoanele din clubul vârstei a III-a, elevi și cadre didactice din Focșani. Åi această întâlnire va avea loc la Muzeul „Trepte de Istorie”. Duminică, de la ora 17.00, Orchestra de Cameră „Unirea” va susține un concert festiv în sala Ateneului, cu ocazia împlinirii a 154 de ani de la unirea celor două Principate – Moldova și Å¢ara Românească.
La toate aceste întâlniri intrarea este liberă.