Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Proiectul reorganizării din FINANŢE: Test cu DETECTORUL DE MINCIUNI pentru şefii din Direcţia Antifraudă


   Garda Financiară și Direcția Vamală vor fi preluate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), se arată în proiectul oficial de reorganizare a instituției. Actul a fost supus dezbaterii publice și urmează să fie aprobat de Guvern în perioada următoare. Reorganizarea ANAF prevede înființarea de direcții regionale ale finanțelor publice, actualele structuri județene urmând să își piardă personalitatea juridică. Proiectul aduce noutăți referitoare la inspectorii care vor lucra în nou înființata Direcție Antifraudă. Persoanele care aspiră la funcții de conducere în această structură vor trebui să promoveze evaluări de integritate „inclusiv prin evaluări de tip poligraf”.
   Finanțiștii au aflat ieri prevederile proiectului de reorganizare a structurilor teritoriale ale ANAF. Ministerul Finanțelor Publice a publicat proiectul de reorganizare a Direcției Generale a Finanțelor Publice, Gărzii Financiare, Autorității Vamale, document care confirmă informațiile publicate în „Monitorul de Vrancea”. Cel mai probabil, noua structură a ANAF ar urma să fie funcțională de la 1 iulie. Proiectul MFP prevede regionalizarea ANAF care va duce până la reducerea cu 30% a funcțiilor de conducere. În nota de fundamentare se arată că trebuie implementată o nouă strategie de resurse umane și trebuie simplificat procesul decizional. „Acest deziderat se va realiza, pe de o parte, prin realocarea personalului spre domeniile deficitare (antifraudă, inspecție fiscală, IT, juridic) sau spre organele fiscale cu cel mai mare grad de încărcare și, pe de altă parte, prin eliberarea din funcție a celor care nu corespund din punct de vedere profesional și al integrității. De asemenea, prin reducerea cu până la 30% a funcțiilor de conducere se va accelera procesul decizional și se vor realiza economii în vederea încadrării în fondurile bugetare alocate pentru cheltuielile de personal”, se arată în nota de fundamentare atașată proiectului. Astfel, o prioritate va fi redistribuirea funcționarilor „dinspre procesele masive cu valoare adăugată redusă către funcțiile mai complexe precum inspecția fiscală, asistența contribuabililor și tehnologia informației unde a fost identificat un deficit real de personal”
ANAF va absorbi Garda și Vama
   În ceea ce privește Garda Financiară și Autoritatea Națională a Vămilor, acestea vor fi preluate prin absorbție de ANAF. Comisarii și inspectorii vamali vor fi încadrați „pe funcții publice generale în limita numărului de posturi aprobat” pentru ANAF și structurile subordonate. La nivelul Finanțelor Publice, urmează să fie înființate direcții regionale, pe structura regiunilor de dezvoltare. Acestea vor prelua „prin fuziune / prin absorbție direcțiile regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiile județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale din aria de competență stabilită conform alin. (2), precum și secțiile județene ale Gărzii Financiare și Secția Municipiului București”. „Modul de organizare și funcționare a direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, precum și a unităților subordonate ale acestora se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală”, se arată în proiectul actului normativ. 
Teste psihologice și ARME pentru inspectorii antifraudă
   Reorganizarea ANAF aduce și o instituție nouă care se va ocupa de combaterea eva-ziunii fiscale. Noua Direcție Antifraudă va prelua atribuțiile de control de la celelalte structuri din ANAF, respectiv Garda Financiară, Vamă. Sediul noii instituții va fi în București, cu reprezentare în cele opt regiuni de dezvoltare actuale. Numirea inspectorilor antifraudă se va face pe baza unui concurs sau examen, cu respectarea mai multor condiții minime. 
   Candidații trebuie să fi absolvit studii universitare de licență cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă, să fi promovat evaluări psihologice complexe, organizate prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile legii. În cazul celor care vor să ocupe funcții de conducere, trebuie promovate evaluări de integritate, „inclusiv prin evaluări de tip poligraf,…, efectuate prin unități legal autorizate”
   Acești inspectori antifraudă vor purta, în timpul serviciului, uniformă, însemne distinctive, ecusoane și, după caz, armament și alte mijloace tehnice utilizate ca mijloc individual de apărare, protecție și comunicare. La orice acțiune de control vor participa minimum 2 inspectori antifraudă, iar la controalele cu grad sporit de periculozitate, echipele de control vor fi însoțite de membri ai subunităților specializate de intervenție rapidă. „Direcția generală antifraudă va fi o structură națională puternică, având 8 servicii regionale aflate în directa coordonare a aparatului central. Din activitatea instituției în ultimii ani, a reieșit necesitatea pregnantă a consolidării cadrului legal privind lupta împotriva evaziunii, prin crearea unui mecanism unic de control care să înlăture paralelismele și să elimine astfel evaluarea fiscală diferită sau chiar contrară a aceleiași operațiuni economice, în concordanță cu angajamentul asumat de România în raport cu Fondul Monetar Internațional. Structura nou înființată va efectua activități de control cu privire la respectarea actelor normative din domeniul fiscal în scopul prevenirii, descoperirii și combaterii oricăror acte și fapte interzise de lege și va participa, în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere și instituții specializate, la acțiuni de depistare și combatere a activităților care generează fenomene de evaziune și fraudă fiscală”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?