Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Judecătorii nu-l lasă pe Jitea în libertate


   Liviu Jitea, Alexandru Bortoș, Lucian Datcu, Raluca Milea, Mihai Tucan, Cristea Stoica și Neculai Bica vor rămâne în arest, la dispoziția organelor de urmărire penală. Magistrații Curții de Apel Galați au decis, ieri, respingerea recursurilor declarate de inculpați împotriva deciziei Tribunalului Galați de a prelungi cu încă 30 de zile măsura arestului preventiv.
   Tot ieri, Liviu Jitea a avut fixat termen în procesul în care solicită eliberarea sub control judiciar pe cauțiune. Cauza, care se află pe rolul Tribunalului Galați, nu s-a putut judeca din cauza lipsei dosarului de urmărire penală, care era la Curtea de Apel Galați pentru judecarea recursului împotriva prelungirii măsurii preventive din timpul urmăririi penale. 
   Liviu Jitea și șase colaboratori ai săi se află în arest din data de 9 martie, după ce cu o zi înainte procurorii și polițiștii au descins în locuințele lor, dar și în sediile societăților comerciale aparținând afaceristului. Peste 60 de percheziții au avut loc pe 8 martie în Vrancea, Brăila și Galați și peste 70 de persoane au ajuns la audieri.
   Pe numele a 18 dintre acestea, procurorii au solicitat eliberarea de mandate de arestare preventivă, dar instanța de judecată a dispus emiterea doar a opt mandate. Între timp, una dintre persoanele arestate a fost eliberată sub control judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?